În aceste momente nu ne mai rãmâne alt remediu decât sã ne afundãm în înţelepciunea trecutului, să extragem din codexuri orientarea precisă pentru a ne călăuzi în momentul prezent, să bem din izvorul tradiţional al augustei înţelepciuni a naturii, să căutam primele albii ale înţelepciunii cosmice.

Conceptul de ‘Arhetip’ a fost întotdeauna un obiect de studiu riguros al unei părți a «filosofiei perene şi universale» (filosofia perennis et universalis), pentru aceea care a întrevăzut în el una din cele mai mari enigme în interiorul căreia se află răspunsul întrebărilor nenumărate care se pun asupra vieții animice și psihologice a făpturilor umane.

Această facultate a sufletului, care nu implică o gândire conceptuală şi nu poate, prin urmare, să dobândească o cunoaştere adecvată relaţiilor armonice, este capabilă să ia ca atare ce vine din lumea exterioară.

Pe durata a ceea ce în Orient se numeste Shamadi, iniţiatul poate să viziteze în călătorii astrale sau superastrale lumea arhetipurilor spirituale.

“Am pierdut Inocenţa Adevărată şi Pacea inimii liniştite şi de aceea nu suntem capabili să experimentăm direct Adevărul în toată cruda lui realitate. Depindem de ceea ce spun ceilalţi şi este clar că mergem pe drumul greşit.”

Adevăr şi Minciună, în termeni absoluţi, au luptat din epoci îndepărtate pentru a se constitui ca unică explicaţie a evenimentelor universale, dar spre nefericirea muritorilor aceasta e imposibil, din cauza principiului de nezdruncinat care afirmă că Dualitatea nu poate înţelege Unitatea.

“Două minţi, foarte disciplinate în structuri intelectuale de fier, discutând între ele sau certându-se despre cutare sau cutare realitate, cred fiecare în exactitatea propriului lor concept şi în falsitatea conceptului celei de lângă. Care dintre ele are dreptate?, cine ar putea, în mod cinstit, să dea garanţii în unul sau în altul dintre cazuri, în care dintre ele conceptul şi realitatea ar fi identice ?”