"Concept" şi "cuvânt" au aceeasi origine comună. "Conceptul" este intern şi "cuvântul" este extern. Acest proces este asemănător în toate nivelele Conştiinţei şi în toate dimensiunile spaţiului. Ideile sunt doar concepte abstracte. Ideile sunt concepte spirituale. Toate lucrurile existente în lumea fizică sunt copii ale acestor arhetipuri.
Pe durata a ceea ce în Orient se numeste Shamadi, iniţiatul poate să viziteze în călătorii astrale sau superastrale lumea arhetipurilor spirituale.
Conţinutul mistic al senzaţiilor şi emoţiilor transcendentale nu poate fi exprimat în limbajul comun. Cuvintele pot doar să le sugereze, să le semnalizeze. Într-adevăr, doar Arta Regală a Naturii poate defini aceste emoţii superlative şi transcendentale. În toate civilizaţiile serpentine (tantrice) s-a cunoscut Arta Regală. Piramidele din Egipt şi Mexic, sfinxul milenar, vechii monoliţi, sacrele hieroglife, sculpturile zeilor, etc, sunt mărturiile arhaice ale Artei Regale care vorbeşte exclusiv Conştiinţei şi auzului iniţiaţilor.
Iniţiatul învaţă această Artă Regală în timpul extazului mistic.
V.M. Samael Aun Weor
A se extazia este e în mod cert o bucurie indefinibilă, care nu cuprinde doar natura senzorială şi psihologică, ci produce pe lângă acestea în anatomia umană o hipersensibilitate pentru frumos şi pentru sublim, adică, către ceea ce rezultă teribil de transcendent sau transcendental. Experimentarea acestei stări psihice, pe care ne-o semnalează în rândurile anterioare V.M. Samael Aun Weor ca fiind Shamadi, are în interiorul omului un instrument de participare, şi acesta rămâne din nou să fie numit drept CONŞTIINŢĂ, fără a înţelege niciodată prin acest termen „cultivare intelectuală”, ci, mai degrabă, o „facultate de captare a vizibilului şi a invizibilului”, aşa cum se refereau la ea Kepler şi însuşi Pauli.
Ar fi cu siguranţă plictisitor să dizertăm în profunzime despre această capacitate cognitivă a Conştiinţei, şi asupra variantelor sau fenomenelor care se desprind din numitul act. În schimb trebuie să accentuăm aici că există posibilitatea ca fiecare entitate umană să atingă dezvoltarea Conştiinţei până la cotele sale maxime; fără îndoială, aceasta l-ar obliga pe om să-şi ia ca temă de studiu principală propria sa viaţă, de vreme ce astăzi animalul raţional, în mod greşit numit Om, e doar o crisalidă în care trebuie să se gesteze Omul autentic, liber de orice fel de complexe, îngreunări psihologice, piedici sociale, nelinişti, dorinţe şi pasiuni obscure şi necontrolate, etc.
De aceea, în numele adevărului, trebuie să accentuăm, în pofida opiniei multor psihologi, psihiatri sau mentalişti contemporani, faptul evident că psihicul uman suferă de o profundă stare hipnotică, care îi limitează câmpul de percepţie nu doar la nivel fizic, dar şi psihic şi spiritual.
Şi dacă dorim să cunoaştem scabroasele ascunzişuri ale acestei teribile realităţi, nimic mai bun decât să apelăm la izvorul unei ştiinţe antice cunoscute altă dată ca Philocalia, ulterior numită Gnoză, fiind redusă, cu trecerea secolelor, la cuvântul Philosophia, şi deghizându-se mai târziu cu termenul de Psihologie. Această cunoaştere, uneori descrisă ca fiind rezervată unei elite de autoselecţionaţi, a fost comentată foarte detaliat de însuşi V.M. Samael Aun Weor în modul următor:
Datorită faptului că studiile gnostice au avansat mult în ultimii ani, nici o persoană cultă nu ar mai cădea, ca mai demult, în eroarea simplistă de a face să apară curentele gnostice dintr-o latitudine spirituală exclusivă. Dacă este adevărat că trebuie să luăm în considerare, în orice sistem gnostic, elementele sale elenistice şi orientale, incluzând Persia, Mesopotamia, India, Tibetul, Palestina, Egiptul, etc, niciodată nu ar trebui să ignorăm principiile gnostice conţinute şi perceptibile în sublimele culte ale nahuaşilor, toltecilor, aztecilor, zapotecilor, maiaşilor, incaşilor, chibchaşilor, quechuaşilor, etc din Indoamerica. Aşa deci, e o eroare să credem că Gnoza este un simplu curent metafizic introdus în sânul Creştinismului. Dimpotrivă, Gnoza constituie o ATITUDINE EXISTENŢIALĂ cu caracteristici proprii, înrădăcinată în cea mai antică, elevată şi rafinată aspiraţie ezoterică a tuturor popoarelor, a căror istorie, în mod lamentabil, nu este bine cunoscută de mulţi antropologi moderni.
Gnoza este o doctrină sinteză, primitivă a umanităţii, fiind deci originea sa atăt de antică precum lumea. Cuvântul JINA, din care provine termenul gnoză, nu este decât castilianizarea respectivului cuvânt latin; adevărata ei scriere derivă din parsi şi arabă, şi nu este JINA, ci DJIN sau DJINN, şi aşa o vedem folosită de mulţi autori. JANA-ul, GNANA, YANA, sau GNOZA este, deci, ştiinţa lui JANO, Stiinţa Cunoaşterii Iniţiatice şi variantele numelui său sunt multe, existănd una în fiecare limbă.
Scopul acestei cunoaşteri „speciale” a fost, cum am afirmat-o deja în paginile anterioare, acela de a revela fiinţei umane multe adevăruri care se află dincolo de simţurile sale ordinare, de vreme ce oamenii, ca regulă generală, cred că sunt în relaţie doar cu lumea exterioară, dar Gnosticismul ne învaţă că suntem de asemenea în relaţie cu o lume interioară sau cu un spaţiu psihologic.
Această lume interioară e mult mai extinsă şi conţine multe lucruri interesante şi de mai mare importanţă ca cele conţinute în anturajul fizic, către care ne îndreptăm atenţia întotdeauna, utilizând doar ferestrele celor cinci simţuri.
Urgenţa apărută în străfundurile omului în ceea ce priveşte faptul de a vrea să ştie cine este el, de unde vine şi încotro merge, a constituit întotdeauna o aspiraţie fundamentală a sinelui. La această necesitate ancestrală încearcă să răspundă gnoza care, ca şi Cunoaştere revelatoare, scoate la lumină adevărurile de conţinut latente în Arhetipurile ideologice, mistice, filozofice, ştiinţifice şi artistice ale tuturor timpurilor. Privite în acest fel lucrurile, se dovedeşte oportun să menţionăm câteva postulate gnostice contemporane, care ne spun:
Fenomen este acel lucru pe care într-un anumit mod îl putem percepe cu simţurile noastre fizice, sau prin aparate mecanice. Noumen este ceea ce nici simţurile, nici aparatele nu ajung să perceapă dintr-un fenomen. Esenţă este această parte a fenomenului pe care nu o putem percepe. Să ajungem la Esenţa unui fenomen trebuie să fie scopul Cunoaşterii. Există diverse teorii care pretind să explice problema cunoaşterii, dar ceea ce este fundamental e că fiecare fiinţă umană, ca subiect cognoscent, să ajungă până la Adevăr, adică să ajungă să cunoască ceea ce este fenomenul în sine însuşi, nu doar ca aparenţă, ci şi ca esenţă.
Gnoza semnalează, cu privire la aceasta, că atâta timp cât Conştiinţa rămâne închisă în Eu, în Eu Însumi, propriile mele concepte, teoriile mele, etc, se dovedeşte a fi imposibilă cunoaşterea fondului real al fenomenelor supranaturale. A se deschide noului este dificila uşurinţă a înţeleptului. Din păcate, oamenii vor să vadă şi să descopere în fiecare fenomen natural sau extrasenzorial propriile lor prejudecăţi, preconcepţii, opinii şi teorii; nimeni nu ştie să fie receptiv, nimeni nu ştie să vadă noul cu minte curată şi spontană.
Ca fenomenele să îi vorbeasă înţeleptului ar fi cel mai indicat, dar înţelepţii acestor timpuri nu ştiu să vadă fenomenele, vor doar să vadă în acestea confirmarea tuturor preconcepţiilor lor. Când în fenomenele Naturii vedem în mod exclusiv, de exemplu, propriile noastre concepte, nu vedem fenomenele, ci conceptele. Cu alte cuvinte: când încercăm să punem concepte observând cutare sau cutare fenomen, de fapt nu mai percepem realitatea fenomenului, ci vedem în el doar reflectarea teoriilor noastre, conceptelor noastre râncede, care nu au de a face deloc cu faptul observat. Să se distingă, deci, între CONCEPT şi REALITATE!. Un lucru este conceptul şi altul foarte diferit, realitatea vieţii, liberă în mişcarea sa.
 |
 |
Filozofie 
