Absolutul şi Relativul |
Scris de Franklin Ugas | |
(ESEU) INTRODUCERE
DEZVOLTAREA TEMEI
“ABSOLUT” şi “RELATIV” sunt doi termeni care au stârnit în lumea orientală şi în cea occidentală teribile controverse intelectuale şi polemici înflăcărate care în final nu duc la nimic ci doar creează separări ireconciliabile. Şi se întâmplă că, aşa cum semnalează V.M. Samael Aun Weor în cartea sa „Marea Rebeliune”, „două minţi, foarte disciplinate în structuri intelectuale de fier, discutând între ele sau certându-se despre cutare sau cutare realitate, cred fiecare în exactitatea propriului lor concept şi în falsitatea conceptului celei de lângă”. Şi mai târziu întreabă Maestrul: „Care dintre ele are dreptate?, cine ar putea, în mod cinstit, să dea garanţii în unul sau în altul dintre cazuri, în care dintre ele conceptul şi realitatea ar fi identice ?”
Problema este că, din cauza opiniilor existente, lumea este divizată în două mari grupuri: materialiştii şi spiritualiştii (a se vedea conferinţa V.M. Samael, intitulată “Spiritualism, Materialism şi Dialectică”). Pentru adepţii materialismului dialectic totul este relativ, şi pe baza acestei premise de Logică Formală afirmă că „nimic nu poate transcede însăşi această relativitate”, „că absolutul este inexistent”; pe când, pe terenul spiritualismului cu diversele sale forme, ierarhii stabilesc „dogme de credinţă” care trebuie să fie acceptate în calitate de „adevăruri absolute” şi chiar de netăgăduit, sub pedeapsa „excomunicării”. În mod curios, în sânul curentului spiritualist al finalului de secol XIX şi începutul secolului XX, organizaţiile pseudo-ezoterice au instaurat de asemenea dogme cu caracter „absolut”, determinant şi concluziv, cum ar fi cazul dogmei evoluţiei, copiată de la ştiinţa materialistă şi transplantată doctrinelor care susţin posibila dezvoltare interioară a omului. În acest încâlcit labirint de opinii, atât cei de dreapta, adică materialiştii, cât şi cei de stânga, adică spiritualiştii, sunt credincioşi şi chiar şi empirici, dar niciodată cercetători sau cunoscători prin experienţă directă a ceea ce susţin cu atâta „rigoare logică” . Gnoza tuturor timpurilor, cea care a învăţat întotdeauna cum să obţii deschiderea minţii interioare pentru a putea gândi cu libertate adevărată, fără nici un fel de dogme, afirmă că “Absolutul există”, şi că “el este causa-causorum sau originea reală a marii maşinării a relativităţii, adică a Universului Infinit cu diferitele sale dimensiuni şi variatele game de fenomene care se procesează în el”. Orientalii numesc “Paratantra”, lumea de fenomene în care totul este dual şi relativ, supus schimbărilor şi transformărilor continue; însǎ, ceea ce în general gândirea religioasă şi ştiinţifică ignoră este faptul că pe lângă această dualitate, mai există o a treia forţă care reconciliază contrariile, adică: o a treia forţă neutralizantă care ne permite să ajugem la înţelegerea afirmaţiei şi a negaţiei, a zilei şi a nopţii, a luminii şi tenebrelor, a vieţii şi a morţii, a lui Dumnezeu şi a Diavolului, etc., ajungând în acest mod chiar la rădăcinǎ, la primele cauze ale dualismului. Această a treia forţă, la care ne referim, este „TAO”, este Conştiinţa Superlativă a Fiinţei, Centrul unui Cerc Magic din care putem media confruntările logice din dreapta şi stânga Pendulului prin intermediul înţelegerii. Utilizând capacităţile de investigare ale propriei sale Fiinţe, Maestrul Samael Aun Weor a cercetat vechile texte secrete ale înţelepciunii orientale şi în opera sa „Întoarcerea mea în Tibet” ne spune următoarele (Capitolul 1, “Cele Şapte Eternităţi”):
V.M. Samael continuă opera sa, spunându-ne că
Mai departe Maestrul ne explică care este „prima diferenţiere sau modificare a Aceluia în faţa căruia tremură Zeii şi Oamenii”, şi ne vorbeşte de „Marele Ocean al Spiritului, de Brahma”, clarificând că „Brahma este Spirit, dar Acela, Nemanifestatul, nu este Spirit, ci Lumină Necreată”.
Astfel că, Maestrul Samael ne desluşeşte această temă a Absolutului şi a Relativului, care are o mare importanţă pentru obiectivele pe care le avem noi în Gnoză, în condiţiile în care în mediul cultural-spiritual al epocii moderne există un pericol psihologic care se află în opinia- foarte difuzată, desigur- conform căreia „nu este posibil să ajungi la cunoaşterea absolută, totală, radicală şi definitivă”. Influenţa nefastă a acestui mod absurd de gândire nu a fost cântărită încă în mod corespunzător. Totuşi, comportamentul intelectualilor, fie ei religioşi sau oameni de ştiinţă, este contradictoriu, pentru că se presupune că ceea ce se urmăreşte mereu prin educaţie şi prin sistemele religioase este ceea ce ei însăşi denumesc „excelenţǎ”, sau perfecţionarea speciei umane şi a acţiunilor ei.
Teologii occidentali, de exemplu, s-au îmbuteliat din păcate în dogma predestinării, prin care, alǎturi de credinţǎ, este acceptată posibilitatea unei „sfinţenii” sau a unei ”perfecţiuni absolute” a anumitor personaje alese sau selectate „a priori” de Bunul Dumnezeu. Între timp, pe de altă parte, mulţimile se refugiază în aceea cǎ „lupul îşi schimbă blana, dar năravul ba”, sau îşi justifică greşelile psihologice cu fraze de genul „a greşi este uman”...
“Nu există în curentele gnostice dogma predestinării. Gnosticul serios– subliniază V.M. Samael Aun Weor– este un ales a posteriori”, adică, se auto-alege. Există o frază despre acest subiect care spune: „Dumnezeu nu are fii preferaţi, ci fii care îl preferă”.
Este nevoie de mult studiu reflexiv şi de mult rafinament psihologic şi spiritual, real şi conştient, pentru a putea înţelege că există o Cale Directă ce ne arată întoarcerea spre Absolut. Observaţi că deşi oamenii caută mereu stabilitatea, aspiră totuşi la ceea ce e nepieritor, la ceea ce are continuitate, pentru că- vrem sau nu- atâta relativitate produce tulburare într-un ignorant, dar gnosticul sau cunoscătorul se dedică transcenderii Relativului cu scopul de a se lansa către Absolut. Comentarii (0)
|
< In căutarea adevărului |
---|
Ştiinţă |
Artă |
Filozofie |
Mistică/Religie |
Materiale pentru descarcare |
Revista Phoenix (format .pdf) |