Singurătatea - fizică, psihică şi spirituală (1)

Atunci când ne simţim singuri sã ne oprim o clipã... şi sã ne amintim de noi înşine, sã privim în jur ceea ce pânã atunci nu am vãzut; oamenii, plantele, animalele, viaţa care palpitã...

Izolarea bine înţeleasã

Cu privirea pierdutã în gol, se exprimã singurãtatea care îl apasã pe om din trei puncte de vedere diferite, care chiar dacã se interrelaţioneazã între ele, putem sã le vedem aspectele esenţiale ce le caracterizeazã, şi acestea sunt: singurãtatea fizicã, psihicã şi spiritualã.

De-a lungul vieţii unei persoane aceste tipuri de singurãtate apar în mod spontan sau se exteriorizeazã în funcţie de circumstanţele şi posibilitãţile proprii.

Când ne referim la singurãtatea fizicã, ne vedem singuri în faţa lumii. Singuri în casa noastrã. Singuri pe stradã. Singuri la cinematograf, la teatru, în bar etc. Singuri în activitatea noastrã zilnicã. Singuri, fãrã altã companie decât vorbãria interioarã. Aceastã singurãtate produce uscãciune în gât, cãci nu existã comunicare verbalã cu alte persoane.

Aceastã singurãtate este refuzatã de aproape toţi întrucât creeazã un monstru iraţional în interiorul nostru, cãci rãmânem fãrã posibilitatea de a schimba idei, pãreri, comentarii, gesturi. Şi toate acestea oricât de absurde ar fi, se proiecteazã supradimensionat şi distorsionat. Capacitatea de sacrificiu scade şi rãmânem reduşi la noi înşine, ceea ce de fapt nu este altceva decât egoism disimulat.

Din leagãn pânã în mormânt unele persoane urmãresc singurãtatea precum propria lor umbrã fãrã a ajunge sã o obţinã iar altele sunt urmãrite de ea ca şi cum de asemenea ar fi vorba de propria lor umbrã, fãrã a putea scãpa de un destin atât de solitar.

Singurãtatea, ca şi aproape toate în viaţã, trebuie sã ştim sã o dozãm şi sã trãim în mod echilibrat cu dozele pe care fiecare psihic le poate absorbi fãrã a ajunge la saturaţie.

În istoria fiecãrei persoane am putea ajunge sã întâlnim prin intermediul analizei sau retrospecţiei mai mult sau mai puţin profunde, profilul acestei umbre solitare care a mers în spate sau în faţã, sau schimbându-şi locul în funcţie de circumstanţele particulare ale momentului şi care a fost atât de legatã de destinul nostru.

Singurãtatea Fizicã

Singurãtatea Fizicã, vorbind în termeni generali, la începutul existenţei de abia dacã este simţitã, dar pe mãsurã ce anii trec lãsând urme în existenţa noastrã şi secãtuindu-ne de vitalitatea care se aflã în ei, se depune în goluri de ore moarte. Aşa cum timpul lasã riduri pe pielea noastrã tot astfel singurãtatea lasã urme în interior.

Cu privirea pierdutã şi obositã, chinuiţi de probleme existenţiale, oamenii în vârstã suferã descãrcarea dorinţelor sociale şi familiale, dorinţe care au fost dobândite în anii lor tineri, iar aceasta a pricinuit, cel puţin, o pierdere de orizonturi sau o dezorientare în viaţa trepidantã care continuã sã se desfãşoare în jurul lor. Au rãmas lipsiţi de treburile lor şi simt singurãtatea, poate pentru prima datã în mulţi ani, ca o erupţie crescândã în vieţile lor.

Prietenii, care de fapt nu erau decât participanţi la circumstanţe, continuã în direcţii diferite, şi, neproducându-se trãirea zilnicã, comentariile obişnuite de ultimã orã, se produc umbre stranii care îi îndepãrteazã de fiecare datã mai mult pe cei care au împãrţit, de exemplu, biroul, mâncarea, luptele sociale, în fine, trãirile zilnice dar nu lucruri înrãdãcinate în Suflet.

Singurãtatea Fizicã este şi a fost o constantã în lupta cu viaţa noastrã, cu scopul de a menţine o lume de relaţii plinã şi de a nu pierde lupta ce ne-ar arunca în pragul incertitudinii, unde îşi dau întâlnire cele douã lumi în care trãim: în una ne aflãm mereu, în cealatã din când în când. Cea din totdeauna, cea interioarã, este cea adevãratã; cealaltã, exterioarã, este trecãtoare.

Fãrã îndoialã, în general, noi o recunoaştem doar pe cea din urmã şi prin urmare cãutãm apropierea, contactul, pentru a ne ascunde de prima, care este mereu în întuneric, rece şi dezolantã.

Pentru aceasta, cum ştim, încercãm sã umplem orele de singurãtate cu cinematograful, televizorul, discoteca, barurile, reuniunile etc. etc.

Orele în care nu ne reuşeşte nimic ni se par eterne, minutele se prelungesc şi practic nu se mai terminã.

Aceastã singurãtate este cea care ne prinde şi ne devoreazã dacã nu suntem dispuşi sã sacrificãm propria lamentare şi egocentrismul nostru, pentru a ne situa într-o atitudine umilã şi înţeleaptã în centrul Radiaţiei de Viaţã care este Fiinţa, ce palpitã ca generator existenţial în adâncul esenţial al fiecãrei persoane.

Acolo, singurãtatea este folositã pentru a ne îmbogãţi şi alimenta din ceea ce Marea Artã a Naturii a pus în fiecare inimã omeneascã, pentru ca, cufundându-ne în Liniştea Interioarã, sã devenim "atleţi ai singurãtãţii".

Citiţi de asemenea Singurătatea fizică, psihică şi spirituală- continuare