Skip to content
VM Samael Aun Weor: Psihologie Esoterism Alchimie Gnoza Astrologie
Omul este un Univers în miniatură, cel infinit de mic este analog celui infinit de mare
Samael Aun WeorTarot & Kabala, cap 51


Psihanaliza intimă

Imprimare E-mail
Scris de Editor VOPUS   
Psihanaliza intimă - autoobservare intima

Există o didactică pentru cunoaşterea şi eliminarea valorilor pozitive şi negative pe care le purtăm în interior şi aceasta se numeşte Psihanaliză Intimă.

Este necesar să apelăm la psihanaliza intimă. Atunci când o persoană apelează la psihanaliza intimă pentru a cunoaşte defectele de tip psihologic, apare o mare dificultate şi vreau să scot în evidenţă forţa contratransferului.

Cineva se poate autoinvestiga, se poate analiza, dar atunci când face aceasta, apare dificultatea contratransferului. Însă soluţia constă în transferarea atenţiei noastre către interior cu scopul de a ne autoexplora, pentru a ne autocunoaşte şi a elimina valorile negative care aduc prejudicii psihologice, sociale, economice, politice şi inclusiv spirituale.

Din păcate, repet, atunci când o persoană încearcă introspecţia pentru a se autoexplora şi a se cunoaşte, imediat apare contratransferul. Contratransferul este forţa care face dificilă introspecţia. Dacă nu ar exista contratransferul, introversiunea ar fi mai uşoară.

Avem nevoie de psihanaliza intimă, avem nevoie de autoinvestigaţia intimă pentru a ne cunoaşte în mod real. "Homo Nosce Te Ipsum". Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi Zeii...

Atunci când o persoană se cunoaşte pe sine se poate schimba. Atâta timp cât cineva nu se cunoaşte, orice schimbare se va dovedi subiectivă. Dar înainte de orice, avem nevoie de autoanaliză. Cum se va învinge forţa contratransferului care face dificilă psihanaliza intimă sau autoanaliza? Acest lucru este posibil doar prin intermediul analizei tranzacţionale şi a analizei structurale.

Când cineva apelează la analiza structurală, cunoaşte aceste structuri psihologice care îngreunează şi fac imposibilă introspecţia intimă; cunoscând respectivele structuri le înţelegem şi înţelegându-le, putem atunci să învingem obstacolul.

Dar avem nevoie de încă ceva, avem nevoie de asemenea de analiza tranzacţională. Există tranzacţiile bancare, comerciale, etc., cum există de asemenea tranzacţiile psihologice. Diversele elemente psihice pe care le purtăm în interior, sunt supuse tranzacţiilor, schimburilor, luptelor, schimbărilor de poziţie, etc. Nu sunt ceva static, se află întotdeauna în mişcare.

Când cineva, prin intermediul analizei tranzacţionale, cunoaşte diversele procese psihologice, diversele structuri, atunci dificultatea introspecţiei psihologice dispare. Ulterior se realizează autoexplorarea de sine cu deplin succes.

Cine realizează pe deplin autoexplorarea completă a unui defect sau a altuia, fie pentru a cunoaşte mânia, avariţia, desfrâul, lenea, lăcomia, etc., poate obţine progrese psihologice formidabile.

Pentru a ajunge la deplina autoexplorare trebuie în primul rând să separăm de noi înşine defectul pe care dorim să-l eliminăm, pentru ca apoi să fie dizolvat.

Meditatie, reflectare, rugaciune
Psihanaliza intimă
AddThis Social Bookmark Button
Comentarii (0)add comment

quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote

busy
 
< Cele Două Lumi   BANUL - necesitate fizică şi dependenţă psihologică >

Stâlpii Cunoaşterii

Ştiinţă
Artă
Filozofie
Mistică/Religie