A observa şi a se observa pe sine însuşi sunt două lucruri complet diferite, cu toate acestea, ambele pretind atenţie.
În observare, atenţia este orientată în afară, spre lumea exterioară, prin intermediul ferestrelor simţurilor.
În auto-observarea de sine însuşi, atenţia este orientată spre interior şi pentru aceasta simţurile de percepţie externă nu sunt de folos, acest motiv fiind mai mult decât suficient pentru ca neofitului să-i fie dificilă observarea proceselor sale psihologice intime.
Punctul de plecare al ştiinţei oficiale, în latura sa practică, e ceea ce este observabil. Punctul de plecare al muncii asupra sinelui însuşi este auto-observarea, ceea ce este auto-observabil.
Indiscutabil, aceste două puncte de plecare, citate în rândurile de mai sus, ne duc în direcţii complet diferite.
Cineva ar putea îmbătrâni cufundat în dogmele intransigente ale ştiinţei oficiale, studiind fenomene exterioare, observând celule, atomi, molecule, sori, stele, comete etc., fără a experimenta înăuntrul lui însuşi nici o schimbare radicală.
Genul de cunoaştere care transformă în interior pe cineva, niciodată nu ar putea fi obţinut prin intermediul observării exterioare.
Adevărata cunoaştere care poate realmente să producă în noi o schimbare interioară fundamentală, are drept bază auto-observarea directă de sine însuşi.
Este urgent să le spunem studenţilor noştri Gnostici să se observe pe ei înşişi şi în ce sens trebuie să se auto-observe, şi motivele pentru aceasta.
Observarea este un mijloc pentru modificarea condiţiilor mecanice ale lumii. Auto-observarea interioară este un mijloc pentru transformarea intimă.
Ca urmare sau corolar al tuturor acestora, putem şi trebuie să afirmăm în mod accentuat că există două categorii de cunoaştere: cea externă şi cea internă, şi că, în afară de cazul când avem în noi înşine centrul magnetic care să poată diferenţia calităţile cunoaşterii, amestecul planurilor sau ordinilor de idei, ar putea să ne ducă la confuzie.
Sublime Doctrine pseudo-esoterice, cu pronunţat scientism de fond, aparţin de domeniul observabilului, totuşi sunt acceptate de mulţi aspiranţi ca şi cunoaştere internă.
Ne găsim deci în faţa a două lumi, cea exterioară şi cea interioară. Prima dintre acestea este percepută prin simţurile de percepţie externă; a doua poate fi percepută doar prin simţul auto-observării interne.
Gânduri, idei, emoţii, năzuinţe, speranţe, dezamăgiri etc., sunt interioare, invizibile pentru simţurile comune, obişnuite, şi cu toate acestea, sunt pentru noi mai reale decât masa din sufragerie sau fotoliile din salon.
Cu siguranţă, noi trăim mai mult în lumea noastră interioară decât în cea exterioară, acest lucru este incontestabil, indiscutabil.
În Lumile noastre Interne, în lumea noastră secretă, iubim, dorim, bănuim, binecuvântăm, blestemăm, aspirăm, suferim, ne bucurăm, suntem decepţionaţi, recompensaţi etc. etc. etc.
Incontestabil, cele două lumi, internă şi externă, sunt verificabile în mod experimental. Lumea exterioară este observabilul. Lumea interioară este auto-observabilul în sine însuşi şi înăuntrul nostru înşine, aici şi acum.
Cine într-adevăr vrea să cunoască „Lumile Interne” ale planetei Pământ sau ale Sistemului Solar sau ale Galaxiei în care trăim, trebuie să cunoască mai întâi lumea sa intimă, viaţa sa interioară, particulară, propriile sale „Lumi Interne”. „Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi Zeii”.
Cu cât va explora mai mult această „Lume Interioară” numită „Sine însuşi”, cu atât mai mult va înţelege că trăieşte simultan în două lumi, în două realităţi, în două sfere, cea exterioară şi cea interioară.
La fel cum unei persoane îi este indispensabil să înveţe să umble în „lumea exterioară”, pentru a nu cădea într-o prăpastie, a nu se rătăci pe străzile oraşului, a-şi selecta prieteniile, a nu se întovărăşi cu perverşi, a nu mânca otravă etc., tot aşa, prin intermediul muncii psihologice asupra noastră înşine, învăţăm să umblăm în „Lumea Interioară”, care este explorabilă prin intermediul auto-observării de sine.
În realitate, simţul auto-observării de sine însuşi se găseşte atrofiat la rasa umană decadentă a acestei epoci tenebroase în care trăim.
Pe măsură ce noi perseverăm în auto-observarea noastră înşine, simţul auto-observării intime se va dezvolta în mod progresiv.
Samael Aun Weor, "Psihologie Revolutionară"
|