Cazualitate sau Cauzalitate |
Scris de Editor VOPUS | |
”Succese nesperate, neprevăzute, circumstanţe care nu pot fi anticipate, evenimente care se întâmplă fără să fi fost planificate, hazard, posibilităţi, coincidenţe sau situaţii care se află dincolo de înţelegerea noastră”. Fraze precum acestea le găsim în dicţionare pentru a defini CAZUALITATEA. Viaţa fiinţei umane este plină de necunoscute de la naştere până la moarte; tot ceea ce i se întâmplă cuiva cât timp trăieşte, pentru ce se întâmplă? Locul de naştere geografic, aspectul fizic pe care îl are cineva, situaţii economice, accidente, căsătorie, etc., în fine, tot ceea ce ni se întâmplă, este dinainte scris? Şi dacă se spune că suntem în stare să ne conducem propria viaţă, de ce nu suntem capabili să ne alegem familia, semnul zodiacal, stabilitatea economică, structura fizică, sexul, sănătatea şi longevitatea, naţionalitatea, aptitudinile artistice şi intelectuale, etc., sub influenţa cărora ne aflăm de la naştere, ori tot ceea ce se petrece este din întâmplare, din hazard? Deşi mulţi gândesc că da, sunt în stare să-şi conducă vieţile, să şi le organizeze şi că nimeni şi nimic nu îi influenţează; deşi mulţi cred că e suficient doar să studiezi, să-ţi faci o carieră şi să aştepţi să te lovească norocul pentru a ajunge la bunăstare, la realizare şi la fericire sfârşind prin a-i întreba: de ce suferă, de ce se îmbolnăvesc, de ce au probleme, dacă nimic din acestea nu doresc? În ciuda a ceea ce cred, totul li se întâmplă fără ca ei să-şi poată exercita voinţa. Nici nu putem crede că este un Dumnezeu Tiran care premiază pe cei buni şi pedepseşte pe cei răi. Justiţia Divină nu face uz de furie, nici de mânie, dar ţine de suprema LEGE A CAUZEI ŞI A EFECTULUI. Această Lege la fel ca şi Legea Gravitaţiei, cea a Influenţei planetare, a Evoluţiei şi Involuţiei şi multe alte legi, există în Natură şi ne guvernează. Este aceeaşi Lege a lui Nemesis a existenţei, care este una măreaţă. Legea Compensaţiei şi a Echilibrului marchează profund traseul vieţilor noastre. Acea Acţiune, acea Cauză, mai multe consecinţe, stau la baza acestei Legi. Cu măsura cu care judecaţi veţi fi şi voi judecaţi, a spus Marele Kabir Iisus. Această Lege a Acţiunii şi Consecinţei, în acelaşi fel ca multe alte legi, se înrudesc între ele pentru a se manifesta, de exemplu cu LEGEA ETERNEI REÎNTOARCERI A TUTUROR LUCRURILOR. Totul se întoarce la punctul originar; totul revine precum s-a întâmplat, însumând consecinţele pe spirale mai înalte sau mai joase în interiorul Spiralei Vieţii. Astfel, acum, culegem numai ceea ce am semănat într-o existenţă anterioară. De aceea se spune în Ecleziast în Cap. 1:9 „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub Soare.” Comentarii (0)
|
< Binecuvântata Mamă Natură | Moartea > |
---|
Ştiinţă |
Artă |
Filozofie |
Mistică/Religie |
Materiale pentru descarcare |
Revista Phoenix (format .pdf) |