Ştiinţa Pură

Când vorbim de ştiinţă, ne gândim la ŞTIINŢA PURĂ, nu la teoriile care abundă azi. Ştiinţa pură ca aceea a Marii Opere, ştiinţa alchimiştilor medievali; ştiinţa pură ca cea a unui Paracelsus sau cea a unui Pavel din Tars; ştiinţa pură ca aceea pe care o utilizau Iisus sau Moise pentru a face minuni…

Ştiinţa pură este experienţa directă, vie şi reală. Ştiinţa pură este etica superioară, analiza pusă în serviciul FIINŢEI.

Ştiinţa acestor timpuri este o ştiinţă falsă, o ştiinţă plină de interese personale; o ştiinţă ce nu respectă principiile spirituale ale fiinţei umane, o ştiinţă unde scopul justifică mijloacele, chiar dacă acestea includ durerea fizică şi psihologică a oricărei creaturi vii. O ştiinţă căreia cuvântul „progres” îi serveşte pentru a justifica cele mai teribile atrocităţi.

Pe lângă acestea, ştiinţa din zilele noastre este ştiinţa care azi afirmă dogmatic o teză şi mâine, cu acea aroganţă care o caracterizează, afirmă exact contrariul. O ştiinţă plină de contradicţii care, paradoxal, spune că crede doar în ceea ce vede şi totuşi susţine cu fermitate ipoteze absurde ce nu s-au confirmat niciodată. Aceasta este ştiinţa modernă…

S-au făcut anumite comentarii foarte simpatice; ştiinţa materialistă inventează în fiecare zi noi ipoteze. S-a stabilit, de exemplu, un lanţ foarte curios, ridicol prin excelenţă, în legătură cu posibilii noştri strămoşi. Ca rege al acestui lanţ apare rechinul din care descind, după antropologii materialişti, şopârlele.

Ridicolă teorie, nu-i aşa? Continuă apoi cu faimosul oposum, creatură asemănătoare crocodilului, dar puţin mai evoluată, după cum subliniază. Şi de aici trec, urmând cursul marelui lanţ de minunăţii, la nişte animăluţe cărora li s-a dat, în aceste timpuri, foarte multă importanţă. Mă refer în mod special la lemurieni sau lemuri, cum îi numesc. Le atribuie o placentă discoidală, chestiune care este respinsă de aceiaşi zoologi.

Întâlnim grozave contradicţii în aceste întorsături ale ştiinţei materialiste. Problema continuă, spunându-se că din acest animăluţ, care putea să fi existat acum o sută cincizeci de milioane de ani, descinde la rândul său maimuţa, şi, în final, gorila. În acest lanţ, gorila este imediatul nostru antecesor, antecesorul omului.

Anumiţi antropologi nu încetează să-l pună în aceste dispute pe bietul şoarece şi chiar doresc să-l includă, de asemenea, în interiorul acestui lanţ. Cum? În ce mod? Se caută asemănări, dacă se poate crede că forma capului şi a gurii rechinului stă la originea altor mamifere, iar între ele, şi a sărmanului şoarece.

Acest fapt, că o trăsătură a feţei etc. care se aseamănă cu alta, serveşte ca bază pentru a stabili o posibilă descendenţă este atât de empiric, în fond, ca şi supoziţia celor care presupun că omul a fost făcut din lut, a celor care iau fraza în sens literal, fără să-şi dea seama că aceasta nu este decât ceva simbolic.

Dar unde sunt verigile de legătură? Cum este cu putinţă ca din rechin să apară, doar aşa, peste noapte sau de-a lungul câtorva secole, şopârla? Au trecut milioane de ani şi rechinii îşi continuă existenţa liniştiţi. Şi niciodată nu s-a văzut ca dintr-o specie de rechini, fie în Atlantic sau în Pacific, să se nască noi şopârle.

Totuşi, oare nu sunt ei, domnii ştiinţei materialiste, cei care zic că nu cred decât ceea ce văd, că nu acceptă nimic ce nu au văzut? Ce contradicţie teribilă! Cred în ipotezele lor şi niciodată nu le-au văzut.

Ei sunt aceeaşi oameni de ştiinţă moderni care se opun problemei referitoare la dimensiunile superioare ale naturii şi ale cosmosului. Că există o a patra coordonată, o a patra verticală, aceasta este de netăgăduit, însă îi deranjează pe materialişti. Totuşi, Einstein a acceptat a patra dimensiune.

În matematică nimeni nu poate nega a patra verticală. Dar, oamenii materialişti ai acestei epoci, nici măcar nu vor să accepte această problemă şi anume că ar putea exista o altă dimensiune sau dimensiuni superioare în natură. Vor ca noi toţi să ne închidem sau să ne auto-închidem cu forţa în lumea tridimensională a lui Euclid şi, datorită acestei false poziţii absurde în care se află, ţin fizica complet oprită din avansarea ei.

Aceasta este ora la care deja ar fi trebuit să existe nave cosmice capabile să călătorească prin infinit, dar o asemenea năzuinţă nu este posibilă atâta timp cât fizica continuă să fie îmbuteliată în dogma tridimensională a lui Euclid.

Nu va întârzia ziua în care aceste dimensiuni ale Naturii se vor putea vedea prin aparate optice foarte delicate. Dar, până ca acea zi să vină, noi, antropologii gnostici, putem fi siguri că, vom avea de suportat aceeaşi batjocură pe care a suportat-o Pasteur când vorbea de microbii săi.

Iar într-o zi aceste dimensiuni vor fi perceptibile prin intermediul opticii şi atunci această batjocură va lua sfârşit. Deocamdată, cum vă spuneam, se încercă experimente pentru a transforma undele sonore în imagini; când aceasta se va realiza, se vor putea vedea toate procesele evolutive şi involutive ale Naturii. Şi atunci anticristul falsei ştiinţe va rămâne dezgolit în faţa verdictului solemn al conştiinţei publice.

Aşadar, există două tipuri de ştiinţă: ştiinţa profană şi ştiinţa pură. În ştiinţa pură nu există teorii, ci fapte.

Aceia care încă nu şi-au deschis Mintea lor Interioară se bazează numai pe teorii, pe ipoteze pe care nu sunt siguri. De ce ar trebui să acceptăm toate utopiile materialiste? De ce ar trebui să acceptăm dogma evoluţiei; dogma tridimensională? De ce ar trebui să trăim în lumea ipotezelor?

Omul de ştiinţă gnostic are diferite sisteme pentru investigare; avem discipline speciale care permit fiinţei umane să pună în activitate anumite facultăţi latente ale creierului, anumite simţuri de percepţie complet necunoscute de ştiinţa materialistă şi care îi permit verificarea prin ea însăşi a tuturor acestor întrebări…

Comentarii (0)

Nume

Email

Comentariu

Trimiteţi comentariu