Săptămâna Sfântă- Tradiţia Echinocţiului de Primăvară

"Săptămâna Sfântă trebuie să o trăim în interiorul nostru înşine, aici şi acum, în Marea Operă. Aceasta este cea mai Sfântă dintre toate săptămânile, pentru că este săptămâna în care trebuie să trăim Drama Cosmică." Samael Aun Weor

"Spectatorii dramei, în mod inconştient, ajungeau să facă parte din scenă... Era prietenul lor, binefăcătorul lor, creatorul lor, salvatorul lor... El îndura patimile pentru mântuirea lor...Toate păcatele lor cădeau asupra lui şi prin biciuirea lui ei se mântuiau! Abuzau de el şi-l răneau iar el nu zicea nimic. Maiestatea tăcerii sale (în timp ce mesagerii unui Zeu ofensat îl ţintuiau de mâini şi de picioare pe Muntele Caucaz), putea fi comparată doar cu modestia cu care el povestea, în timp ce atârna cu mâinile întinse în formă de cruce, serviciile sale aduse umanităţii, care drept răsplată îi dădea o atât de teribilă crucificare."

Aceste cuvinte ale lui T.W. Daone, luate în parte din original, ne fac să ne amintim multe detalii ale crucificării lui Iisus, Marele Kabir, Cristosul. Totuşi se referă la moartea eroului grec Prometeu, şi dacă nu ar fi fost scrisă de Eschil în nemuritoarea sa operă de teatru, cu 500 de ani înaintea lui Iisus Cristos, ar fi putut fi considerată o copie a reprezentărilor "Moartea şi Patimile" pe care le cunoaştem din Istoria Sacră sau din filmele pe care le vedem la televizor cu ocazia Săptămânii Sfinte.

Un alt "Salvator Crucificat" a fost, în America, Bacab. Preoţii spanioli care au ajuns în lumea nouă au rămas uimiţi găsind crucifixe la indieni şi pe altarele lor crucea. Când au fost întrebaţi despre originea lor (a crucifixelor), au spus că era vorba despre Bacab, Fiul lui Dumnezeu, care fusese pus pe o bârnă de lemn cu braţele deschise şi în acest fel murise. În Codicele Borgia există reprezentări ale lui Bacab cu braţele întinse şi cu picioarele şi mâinile străpunse.

Cărturari ai religiilor comparate, au găsit mai mult de 48 de "istorii" destul de asemănătoare cu cea a lui Iisus Cristos, referitoare la personaje sacre ale antichităţii, în majoritatea lor anterioare lui Iisus din Nazaret. Dacă nu închidem ochii înaintea faptelor, putem afirma că viaţa lui Iisus, aşa cum o cunoaştem astăzi, este în acelaşi timp istorie şi simbol, amestecate pentru a ne da o învăţătură: cea a Omului contopindu-se cu Divinitatea; Tatăl, prin intermediul dezvoltării celor 7 grade de putere ale lui INRI, Focul sau Fohat-ul Luminos şi Purificator al naturii lumeşti a fiinţei umane, adică, cu cuvintele lui Iisus însuşi: "Aşa cum Moise (un Iniţiat) a înălţat Şarpele (Kundalini) pe toiag (Coloana) în Deşert (Viaţa), este necesar ca Fiul Omului (Cristosul Intim) să fie înălţat".

Această Inteligenţă Cosmică, această Energie Divină, se manifestă şi este reprezentată prin intermediul Soarelui, izvorul nostru de Lumină şi Viaţă.

De la Naşterea lui Iisus, celebrată în 25 Decembrie (după Solstiţiului de Iarnă, care este in 2009 pe 21.12 ora 19:47), când Pământul este cel mai aproape de Soare şi până la Moartea şi Patimile sale, comemorată chiar în timpul echinocţiului de Primăvară, când Pământul este la o distanţă medie faţă Soare (iar vara este cel mai departe de Soare, razele acestuia fiind cele mai puternice pe planul Pământului) şi acesta pare să fi reînviat şi să fie în splendoarea sa; astfel deci, imaginea "Domnului nostru Iisus Cristos Soarele", cum se rugau primii creştini, este legată de Astrul Rege.

Cele 7 zile ale Săptămânii Sfinte sunt aceleaşi 7 zile ale Genezei, pentru că ambele fac referire la Crearea Fiului Omului, Cristosul, în fiecare dintre noi.

În aceeaşi dată a Echinocţiului de Primăvară, se plângea moartea lui Tammuz în Babilonia şi Siria; a lui Adonis în Grecia şi a lui Attis în Frigia (azi Turcia), a cărui efigie era "un om ţintuit, cu un miel la picioarele sale".

În toate aceste cazuri, cultului morţii îi urmau imediat bucuriile Învierii.

De asemenea este interesant că postul, postul Paştilor actual, (care trebuie să fie posterior morţii din Echinocţiul de Primăvară) se întâlneşte în Mexic, Egipt, Persia, Babilonia, Asiria, Asia Mică; şi în unele cazuri, determinat de patruzeci de zile.

Cum afirmă scriitoarea teosofică A. Besant:

Aceste tradiţii solare, repetate mereu de-a lungul secolelor, nu pot rămâne neobservate de omul studios, chiar dacă simplul devot, cum este natural, le ignoră; iar când sunt utilizate ca armă pentru a mutila sau a distruge maiestuoasa imagine a Cristosului, trebuie să le facem faţă, nu pentru a nega faptele ci pentru a înţelege semnificaţia cea mai profundă a naraţiunilor: Adevărurile Spirituale pe care legendele le exprimă sub vălul lor.

Înainte de toate este necesar să înţelegem în profunzime ceea ce este cu adevărat Cristosul Cosmic. Este urgent să ştim, în numele adevărului, că Cristosul nu este ceva pur istoric.

Când îl studiem pe Quetzalcoatl, descoperim la el aceeaşi Dramă Cosmică a lui Jeshuá Ben Pandirá, Iisus Cristosul. Quetzalcoatl, purtând crucea pe spate, ne aminteşte chiar martiriul calvarului.