Raffaello Sanzio, spirit senin şi liniştit – partea 1

Rafael sau Raffaello a văzut pentru prima oară lumina binecuvântată a soarelui pe 6 aprilie anul 1483, în plin apogeu renascentist italian, epoca Cinquecento.

Urbino, „inima verde a Italiei” este locul de naştere al artistului, iar părinţi i-au fost Giovanni Santi şi Magia di Battista Ciarla. Soarta a decis să rămână orfan copil fiind, dar va găsi sprijin material şi financiar în unchiul său care îl va spijini în drumul său către glorie. Având înclinaţii artistice, ajunge la vârsta de 11 ani, ucenicul pictorului Pietro Perugino, ulterior va deveni cel mai strălucit elev al său.

Pe la începutul anilor 1500, călătoreşte la Siena, Florenţa, Perugia, Roma. Pe atunci Leonardo da Vinci şi Michelangelo erau recunoscuţi şi apreciaţi pentru arta lor. Pentru Rafael, arta lui Leonardo va avea o însemnătate deosebită. Fineţea cu care modela chipul Madonelor şi al Sfinţilor l-a impresionat pe tânărul artist. Profunzimea şi delicateţea picturilor mai vârstnicului maestru a rezonat cu natura interioară a sa.

Raffaello, spirit senin şi fermecător, se spune că era iubit de toţi cei care îl cunoşteau iar cardinalii, papii, oamenii de cultură îl admirau.

Arta lui îşi găseşte exponentul filosofic în scrierile lui Platon, "Dialogurile" fiind traduse de Marsilio Ficino, membru al Academiei din Florenţa, locul unde se studia îndeosebi filosofia platoniciană. Printre alţi gânditori se regăseşte şi Giovanni Pico della Mirandola, Pietro Bembo, academia fiind sprijinită de puternica familie de Medici. Platon spunea în scrierile sale: “O viaţă care nu este aprofundată, nu merită trăită”, o lecţie pe care Rafael a încercat să o înveţe în scurta sa existenţă, iar prin operele sale încearcă la rândul său să ne transmită acelaşi lucru.

În aceste rânduri nu vom încerca să prezentăm cronologic lucrarile maestrului, ci să înţelegem mesajul pe care ni-l transmite prin opera sa.

Vom începe această căutare pe drumul înţelepciunii cu pictura “Somnul cavalerului”, realizată în 1505, având ca structură compoziţională simetria, caracteristică renaşterii. În prim planul imaginii, se află cavalerul dormind pe un scut; centrul axial al compoziţiei este dat de copac, iar simetria de către cele două personaje feminine. Acestea ţin în mâini nişte obiecte simbolice: femeia din dreapta are o floare albă, aşezată pe acelaşi plan cu cartea din mâna personajului din stânga, floarea este simbolul virtuţii, aşezată în faţa cărţii poate însemna “prin virtute vei dobândi înţelepciunea”.

Pentru a obţine virtuţi e necesar să avem voinţă (adică spada din mâna personajului din stânga); avem astfel trei elemente importante în trezirea şi dezvoltarea conştiinţei: înţelepciune, virtuţi, voinţă. Filosofia trezirii este evocată de foarte mulţi înţelepţi din cele mai vechi timpuri până în vremurile acestei epoci, cu siguranţă nu îi era străină lui Rafael. Cei care, toropiţi de fascinaţie, de vise, iluzii îşi dorm viaţa, aceia trebuie să lupte pentru a se trezi şi a trăi cu adevărat.

O, voi oamenilor, zămisliţi de pământ, voi care v-aţi lăsat pradă întunericului şi somnului şi necunoaşterii Zeului, treziţi-vă acum!

acestea sunt cuvintele marelui înţelept Hermes Trismegistus.

Înţelegând deci, că în aceste rânduri nu vorbim despre o trezire fizică, exterioară, ci de trezirea conştiinţei, aşa cum ne transmite gnoza contemporana prin cuvintele lui Samael Aun Weor:

Este necesar să ştim că umanitatea trăieşte cu conştiinţa adormită. Oamenii lucrează visând. Oamenii merg pe străzi visând. Oamenii trăiesc şi mor visând. Când am ajuns la concluzia că toată lumea trăieşte adormită înţelegem necesitatea de a ne trezi. Avem nevoie de trezirea conştiinţei. Vrem trezirea conştiinţei... cauza somnului profund în care trăieşte omenirea este Fascinaţia. Oamenii sunt fascinaţi de toate lucrurile vieţii...Fiinţa umană fascinată nu-şi aminteşte de sine însuşi. Noi trebuie să ne amintim de noi înşine clipă de clipă...

Continuăm cu următoarea lucrare:

“Eliberarea sfântului Petru din închisoare”, frescă pictată între 1513-1514 în palatul de la Vatican, Roma. Fragmentul de faţă reprezintă partea centrală a frescei şi îl înfăţişează pe sfântul Petru în închisoare, alături de el aflându-se un înger care încearcă să-l ajute.

Pentru Rafael, libertatea era ca şi o adiere fină de vânt care împrospătează aerul şi umflă pânzele navigatorului...era indispensabilă.

Dar despre ce fel de libertate ne vorbeşte Rafael?

“Cuvântul Libertate este fascinant, le place tuturor, totuşi, nu există o adevărată înţelegere a acestuia, există o confuzie legată de acest cuvânt... câte crime s-au comis în numele său! Indiscutabil termenul Libertate a hipnotizat mulţimile; munţii şi văile, râurile şi mările s-au pătat cu sânge sub vraja acestui cuvânt magic...din nefericire, după orice independenţă obţinută cu un preţ atât de ridicat, sclavia continuă în interiorul fiecărei persoane. Libertatea este ceva ce trebuie să găsim în interiorul nostru înşine. Nimeni nu o poate obţine în afara lui însuşi. Nimeni nu ar putea în realitate să experimenteze Libertatea atâta vreme cât conştiinţa sa continuă să fie îmbuteliată în sinele însuşi, în eul însuşi. În nici un chip nu am putea distruge cătuşele sclaviei, fără a fi înţeles în prealabil toată această chestiune “a mea”, tot ceea ce priveşte eul, eul însuşi.

"În ce constă sclavia? Ce anume ne ţine sclavi? Care sunt piedicile? Asta e ceea ce trebuie să descoperim...Atâta timp cât conştiinţa, esenţa, ceea ce avem mai demn şi mai decent în interiorul nostru, va continua să fie îmbuteliată în sinele însuşi, în eul însuşi, în poftele şi temerile mele, în dorinţele şi pasiunile mele, în preocupările şi violenţele mele, în defectele mele psihologice, ne vom afla în închisoare sigură. Sensul Libertăţii poate fi înţeles în mod integral doar atunci când au fost distruse cătuşele propriei noastre închisori psihologice”.

Eliberarea sfântului Petru, este un exemplu al căutării libertăţii interioare, căutarea liniştii, este ceea ce ne transmite pictorul renascentist.

“Îngerul care se apropie de Sfântul Petru şi nu vrea ca acesta să cadă pradă întunericului îi spune: ...Eliberează-te din lanţurile ce te ţin închis în întunericul acesta!...iar Petru s-a trezit, a rupt lanţurile şi, condus de înger a păşit printre gardienii care dormeau...”

Continuându-ne frumoasa noastră călătorie în descoperirea artei lui Rafael, ajungem pe câmpul de bătălie unde ne sunt înfăţişate scenele de luptă dintre bine şi rău.

„Sfântul Gheorghe luptându-se cu balaurul”, este o temă abordată de foarte mulţi pictori; observând pictura vedem cele trei personaje din centrul scenei – Sfântul Gheorghe, calul şi balaurul, iar în planul îndepărtat o prinţesă rugându-se.

Dintre toate personajele doar unul se uită către privitor, iar acesta este calul, pe care pictorul l-a reprezentat un pic antropomorfizat. Uitându-ne în ochii săi ne transmite mesajul că aceeaşi bătălie trebuie să o purtăm în interiorul nostru, să ducem această teribilă luptă pe care sfântul ne-o exemplifică pentru a putea obţine acel minunat lucru despre care am vorbit în rândurile de mai sus, adică ... Libertatea.

Trebuie să înţelegem că, această bestie înfiorătoare care ne ţine prizonieri nu se află în afara noastră, ci în interiorul nostru. Toate acele defecte, păcate, egouri, agregate psihologice studiate de către toate culturile lumii, alcătuiesc acest balaur simbolic cu care se luptă Sfântul Gheorghe pentru a salva acea prinţesă, adică sufletul, conştiinţa noastră, acel lucru nemuritor, divin din interiorul nostru.

Trebuie să devenim nişte căutători în propria noastră psihologie iar prin minunatul simţ al autoobservării ne vom da seama ce trebuie eliminat, corectat sau sprijinit. Dacă dorim să înţelegem circumstanţele exterioare prin care trecem, suferinţele pe care le considerăm nedrepte, trebuie să ne cunoaştem mai bine.

Cine suntem?... degeaba avem totul dacă suntem o enigmă pentru noi...

Privind aceste picturi, ne dăm seama că Rafael ne învaţă ceva minunat: seninătatea; observăm seninătatea, lumina de pe chipul luptătorilor deşi lupta e crâncenă.

Reflectând vom înţelege că „numai lumina conştiinţei, îndreptată asupra noastră înşine, nu din margini, ci în mod deplin, central, poate să pună capăt contrastelor, contradicţiilor psihologice şi să stabilească în noi adevăratul echilibrul interior.

Lumina conştiinţei, dându-ne un adevărat echilibru psihologic, vine să aşeze fiecare lucru la locul său şi, ceea ce înainte intra în conflict intim cu noi, rămâne de fapt la locul său potrivit.”

Urmând cursul călătoriei noastre, ajungem la o temă foarte cunoscută şi întâlnită în renaştere şi nu numai.

Este vorba de „Sfântul Mihail luptându-se cu dragonul”, pictată cam în aceeaşi perioadă cu cele două picturi reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe.

"Aşa cum Mihail a învins pe Îngerii Rebeli, urmându-i exemplul fiecare dintre noi trebuie să învingem şi să dezintegrăm toate acele euri-diavoli sau agregate psihice care personifică erorile noastre”.

“Satanul pe care îl purtăm înăuntru e format din atomi ai inamicului secret. Satan a avut un început; Satan are un sfârşit. Avem nevoie să-l dizolvăm pe Satan pentru a ne reîntoarce la Steaua interioră care întotdeauna ne-a surâs. Aceasta e adevărata Eliberare Finală. Numai dizolvând Eul dobândim Eliberarea Absolută...

Este necesar să dizolvăm Eul. Numai dizolvând Eul dispare ignoranţa şi greşeala. Când Eul dispare singurul lucru care rămâne înăuntrul nostru e ceea ce se numeşte iubire. Când Eul se dizolvă vine la noi autentica şi legitima fericire.”

Fericirea, soră geamănă a libertăţii...punând capăt fărădelegilor acelui călău care ne ţine prizonieri înăuntrul nostru şi nu ne lasă să ne bucurăm de lumina stelelor binecuvântate, de armonia acestui univers...ei bine atunci “apare acel ceva ce nu ţine de timp, acel ceva ce este dincolo de corp, de afecte şi de minte, acel ceva ce este cu adevărat necunoscut înţelegerii şi care se numeşte: FERICIRE!

În această lucrare apare ca personaj luptător, o sfântă, iar ea are o armă foarte interesantă: o pană fină de pasăre. În iconografie cunoaştem că acest simbol era alături de Sfânta Catherina. Dacă ne uităm la chipul sfintei ca şi celelalte chipuri din alte picturi vom observa că privesc într-o parte parcă într-o altă lume, unii ar spune că visează dar mai degrabă ei au o atitudine degajată, situaţia exterioară în care se află nu le zdruncină interiorul.

Suntem copleşiţi de calmul, seninătatea, echilibrul interior al acestor maeştrii luptători. Puterea lor de a se detaşa şi a fi deasupra inamicului. Căci bestiile urii şi ale mâniei sau oricare altă bestie, nu le poţi învinge tot cu mânie, ar fi absurd...calmul şi seninătatea interioară sunt adevăratele arme cu care ar trebui să luptăm.

Este absolut necesar să ne auto-observăm într-un mod sincer şi să aflăm cine suntem cu adevărat.

Încet, încet fără să ne lăsăm bătuţi, să căutăm în propria psihologie şi să descoperim ce avem în plus şi ce avem în minus.

Să nu comitem greşeala de a ne ascunde în spatele erorilor celorlalţi sau să considerăm că ne cunoaştem, iar apoi să ne avântăm după câştiguri materiale. Lucrurile materiale sunt ca şi praful împrăştiat de vântul eternităţii...

Ar fi cu adevărat trist ca cei din jurul nostru să ne cunoască mai mult decât ne cunoaştem noi...

continuare partea a 2-a

Fragmentele au fost extrase din cartile scrise de V.M. Samael Aun Weor

Comentarii (0)

Nume

Email

Comentariu

Trimiteţi comentariu