Alexandra DAVID-NEEL

Mari personalităţi ale Gnozei Universale

Scris de Editor VOPUS

Alexandra DAVID-NEEL, (1868, Paris - 1969, Digne-les-Bains), a fost prima femeie care a reuşit să pătrundă în oraşul interzis al tibetanilor, Lhassa. Ea a avut una din cele mai aventuroase şi spirituale existenţe din secolul trecut, a călătorit de mai multe ori în Tibet şi s-a apropiat prin studiu si practică directă de învăţăturile iniţiaţilor tibetani. În cărţile sale, a prezentat lumii occidentale, pe lângă descrierea geografică şi etnografică a zonelor vizitate, şi informaţii preţioase despre doctrinele tibetane, ritualurile lama-şilor, credinţele şi metodele lor de antrenament spiritual.

Originară din Paris, Alexandra David a studiat Limbile Orientale la Sorbona şi la College de France. A făcut parte din Societatea Teozofică, la al cărei centru parizian a şi locuit o perioada.

În tinereţe, a fost feministă şi anarhistă - a scris un tratat despre anarhism, tradus în cinci limbi (printre care şi rusa). A studiat muzică şi a avut chiar o scurtă cariera lirică, străbătând Europa vreme de câţiva ani în turnee de operă. În 1891 a primit o mica moştenire pe care a folosit-o pentru a întreprinde o primă „adevărată călătorie" în India, călătorie care a durat un an şi jumătate. Dupâ acest prim contact cu cultura indiană, dorinţa ei cea mai fierbinte a fost să se întoarcă în solitudinile himalayene şi să afle cât mai mult despre doctrinele orientale, despre magia şi mistica budistă, lamaistâ şi taoistă. Înainte de a pleca din nou spre Extremul Orient, a făcut un ocol prin Africa de Nord, fiind interesată şi de lumea spiritualităţii musulmane. La Tunis l-a întâlnit pe Philippe Neel, bogat inginer la Caile Ferate, cu care s-a căsătorit. El i-a finanţat, timp de treizeci de ani, călătoriile şi cercetările de orientalistică.

În 1911 începe seria marilor expediţii care o vor face celebră. Puternică şi neobosită, perseverentă şi inventivă, Alexandra îşi dorea foarte mult sa ajungă la Lhassa, capitala Tibetului, absolut interzisă străinilor şi cu atât mai mult femeilor. A locuit trei ani într-un mic stat himalayan, Sikkim, şi a vizitat toate mănăstirile din zonă. Într-o astfel de mănăstire l-a întâlnit pe tânărul lama Arthur Yongden, care o va însoţi din acel moment în toate peregrinările ei. Mai târziu, în Franţa, Alexandra l-a înfiat în mod legal.

Alexandra David-Neel şi Lama Yongden pătrund în teritoriul tibetan în doua etape, ajungând până la centrele sacre Jigatze şi Gyantze (mai importante, după uinii autori, decât Lhassa însăşi). În 1916, în urma acestor expediţii, Alexandra a fost expulzata din Sikkim, din ordinul supraintendentului britanic al zonei, deoarece englezii bănuiau ca expediţiile fostei anarhiste aveau şi alte scopuri decât cercetările asupra budismului tibetan. Exploratoarea nu s-a întors în Europa din cauza războiului, ci şi-a continuat călătoriile prin Japonia, Coreea şi China.

A petrecut trei ani de studii şi meditaţii - la sfatul lui Dalai-Lama, care îi acordase o întrevedere (în timpul exilului pe teritoriul chinez) - la mânăstirea Kum-Bum, aproape de marele lac Kuku-Nor, zonă cu populaţie tibetană. Alexandra a plecat din Kum-Bum, încercând să-şi ascundă identitatea, pentru a nu atrage atenţia britancilor, prezenţi şi în teritoriul chinez. Dar prezenţa ei a fost totuşi semnalată, fiind obligată să se întoarcă spre Kuku-Nor.

Fără a abandona proiectul tibetan vreo clipă, în 1924 ea a pornit pentru a cincea oară spre zona interzisă a "Ţării Zăpezilor" (nume dat de tibetani propriei lor ţări), de data aceasta de la misiunea britanică de la Ynuan, însoţită doar de Lama Yongden. Aceasta avea să fie o expediţie reuşită, şi ea a constituit subiectul primei cărţi a Alexandrei David-Neel, carte intitulată "Călătoria unei pariziene la Lhassa" (1927).

Pe toată durata călătoriilor ei, s-a confruntat cu o serie întreagă de dificultăţi, dar eforturile i-au fost răsplătite de profunde experienţe spirituale. Astfel, o călătorie despre care se spunea că va dura câteva luni avea să dureze aproape paisprezece ani. Şi-a însuşit modul tibetan de viaţă, sfârşind prin a-l prefera celui european şi devenind Lady-Lama, titlu ce atestă că fusese acceptată în lumea religioasă budistă tibetană.

Alexandra a revenit pentru un timp în Franţa. S-a instalat în Provence, la Digne-les-Bains, într-un mic domeniu pe care l-a numit Samten-Dzong - „Fortăreaţa meditaţiei" - devenit în 1977 sediu al Fundaţiei David-Neel. A fost recunoscută ca o autoritate în materie de doctrine esoterice şi a realizat mari turnee de conferinţe în Europa, însoţită fiind de fiul său adoptiv, Lama Yongden. În 1937, cei doi au plecat din nou în China, unde l-au întâlnit pe liderul comunist Mao (de mai multe ori) dar şi pe teologul francez Teilhard de Chardin. Din cauza războiului chino-japonez, au rămas în China mai mult decât şi-au propus pierzându-şi toate lucrurile şi ajungând abia în 1946, epuizaţi şi bolnavi, în India, de unde s-au putut repatria.

La Digne-les-Bains, Alexandra şi-a scris mai departe cărţile, dar a păstrat mereu vie dorinţa de a pleca din nou în Tibet. La vârsta de peste o sută de ani, cu puţin timp înainte de a muri, Alexandra David-Neel cerea să i se reînnoiască paşaportul...

A scris 30 de cărţi de spiritualitate orientală, dintre care următoarele au fost traduse şi în limba română: