Studiul Ştiinţific al Gnozei

Studiul ştiinţific al gnosticismului creştin a avut pionierii săi: Chieslet în secolul XVII, de Beausobre în secolul XVIII, la fel ca şi Mosheim. Însă a fost începutul secolului trecut când s-a dezvoltat cu lucrările lui Horn, Neander, Lewald, Baur, etc. Importanta lucrare „Histoire critique du gnosticisme“ a lui Jaques Matter, Paris 1828, reeditată la Strasbourg în 1843, a constituit mult timp o operă clasică despre gnosticism.

Toţi aceşti autori, şi mulţi alţii, lasă să se întrevadă în afirmaţiile lor că dacă gnosticismul n-ar fi decât o serie de simple dizertaţii doctrinare, aparţinând ereticilor creştini din primele trei secole, interesul său ar fi pur arheologic. Însă este mult mai mult decât aceasta, pentru că atitudinea gnostică apare spontan, dincolo de orice transmitere directă. Gnosticismul este o ideologie mistică care tinde să reapară neîncetat în lume în perioade de mari crize ideologice şi sociale.

Paul Masson Dursel spune despre Gnoză: „Posedăm Gnoza, cunoaştere beatificată, atunci când diferenţiem absolutul, în profunzimile sale, de ceea ce îl relativizează“.

Investigatorul francez Serge Hutin afirmă: „Chiar dacă mulţi gnostici vorbesc un limbaj încurcat pentru omul contemporan şi par să constituie, cel puţin la prima vedere, o alăturare eterogenă de nenumărate grupuri, atitudinea lor în fond este foarte modernă: ni se prezintă ca nişte oameni preocupaţi de devenirea lumii, căutând o soluţie la problemele care o învăluie“.

De asemenea Dr. Elaine Pagels, reputat cercetător al istoriei religiilor, ne introduce prin intermediul operei sale, Evangheliile Gnostice, pe terenul aspiraţiei gnosticilor la graţia iluminării, oferită umanităţii, din vremuri îndepărtate, de către Patriarhi, Trimişi, Profeţi, Sfinţi şi până şi Mesia, Iisus Christos, în predica Fericirilor:

Mişcarea Gnostică împărtăşea anumite afinităţi cu metodele contemporane de explorare a Fiinţei, prin intermediul tehnicilor psihoterapeutice. Atât Gnosticismul, cât şi psihoterapia preţuiesc mai ales cunoaşterea, autocunoaşterea, care este percepţie intimă. Coincid în faptul că, în lipsa ei, persoana experimentează senzaţia de a fi mişcată de impulsuri pe care nu le înţelege. Valentin a exprimat acest lucru în formă de mit. Povesteşte cum s-a născut lumea când Inţelepciunea, mama tuturor fiinţelor, a scos-o din propria ei suferinţă. Cele patru elemente, care după filozofii greci constituiau lumea (pământul, aerul, focul şi apa), sunt forme concrete ale experienţelor înţelepciunii: „Astfel pământul s-a ivit din confuzia sa; apa din teroarea sa; aerul din consolidarea durerii sale; în timp ce focul... era inerent tuturor acestor elemente... cum ignoranţa zăcea ascunsă în aceste trei suferinţe.

Doar doctrinele gnostice care implică fundamentele ontologice, teologice şi antropologice, menţionate în rândurile de mai sus, fac parte din Gnosticismul autentic.

În ceea ce priveşte Kabirii sau Magii, oameni iluminaţi prin conştiinţă sau cunoaşterea revelatoare a Fiinţei, s-au făcut multe speculaţii. „MAG“, cuvânt derivat etimologic din MAGH sau MAHA, care înseamnă MARE - MAHATMA (Suflet Mare) - avea în India sacerdoţi în timpurile PREVEDICE. Cuvântul „MAGIC“ se aplică sacerdoţilor versaţi în ştiinţa ezoterică.

Însuşi creştinismul, posterior gândirii gnostice, a găsit în filozofii gnostici primele sale puncte de susţinere pentru a reuşi să se dezvolte în acele timpuri. Gnoza este precreştină şi ca fundament viu al revelaţiei ea este inerentă tuturor cultelor primitive ale Pământului.

Asistăm şi vom observa şi în continuare la revalorizarea şi actualizarea gnozei în întreaga lume deoarece drama uniunii fiinţei umane cu prototipul său divin a fost o căutare continuă care a transcens timpul şi spaţiul. Acesta este motivul pentru care Gnoza nu a fost şi nu va fi niciodată fanatică şi nici dogmatică, întrucât caracterul său universal este cauza eternei sale adaptări la toate popoarele lumii noastre aflate în suferinţă, la toate ciclurile care constituie timpul.

Comentarii (0)

Nume

Email

Comentariu

Trimiteţi comentariu