Scopul ultim al Gnozei

Obiectivul Gnozei (sau ştiinţa autocunoaşterii revelatoare) nu este ceva care se bazează pe himere nesubstanţiale sau erezii dogmatice, cum au dat de înţeles partizanii dogmatismului religios din toate vremurile. Dimpotrivă, Gnoza a fost, este şi va fi mereu SUMMUM-UL CUNOAŞTERII ETERNE, ce a permis tuturor formelor filosofice, mistice sau religioase să pătrundă pe terenul adevărurilor absolute şi, în acest mod, să poată oferi umanităţii un drum de urmat pentru a ajunge până la regatul imutabil al adevărului.

Cert este, cum bine arăta Samael Aun Weor, că adevărul este „necunoscutul clipă de clipă şi de aceea se află în profunda intimitate a fiecărei fiinţe umane”.

„ADEVĂRUL, înţeles ca atare, nicicând n-ar putea fi închis într-o carte sau rostit într-un discurs, fiecare trebuie să-l evoce, să-l creeze şi să-l dezvolte…” Şi, de aceea, doar printr-un efort suprauman, aceia ce perseverează în căutarea lui vor putea, într-o zi, să-l încarneze şi astfel să reuşească să cristalizeze, înăuntrul lor înşişi, misterul ÎNCARNĂRII FIINŢEI.

A cristaliza FIINŢA filosofiei secrete nu este o chestiune de concepte sau de păreri ideologice. Este vorba, deci, de o disciplină asumată în mod voluntar, practicată în mod neîncetat până la a reuşi, după multiple eforturi fizice, etice sau spirituale, să atingem şi să trăim în aspectul nostru psihobiologic teribila realitate ce dă formă spiritului nostru divin.

Pentru a obţine ceva este necesar să cunoaştem metoda ce trebuie să ne conducă la acel scop şi, fiind vorba de a obţine ceea ce este originea existenţei noastre, ceea ce este dincolo de timp şi de relativitate (cu toate variantele sale), este evident că avem nevoie de un ghid solid capabil să ne garanteze triumful final ca răsplată la necurmatele noastre lupte.

Este de prisos să spunem că scopul nostru nu este să redefinim Gnoza, căci ea, în ea însăşi, este AUTOSUFICIENTĂ, AUTODIDACTICĂ şi AUTOCONGNOSCIBILĂ. De aici apare ideea că „Gnoza aparţine intimităţii sacre a fiecărui individ”. Vrem doar să precizăm, înaintea verdictului solemn al conştiinţei publice, acei parametri care identifică din punct de vedere filosofic şi metafizic poziţiile pe care gnosticismul tuturor vremurilor le-a susţinut în cadrul contextului doctrinar.

Multe se spun, în zilele noastre, cu privire la lumea sectelor sau a pseudoreligiilor care azi constituie un adevărat labirint ideologic. Peste tot se ridică voci împotriva multor doctrine care, oferind un paradis pământesc, reuşesc doar să cufunde omul într-un infern de confuzii constante ce duce, în mod invariabil, la cel mai teribil scepticism şi decepţie morală şi spirituală.

Unii filosofi înţelepţi au spus: „Gnoza întotdeauna apare în momente cruciale în care umanitatea se simte deposedată de principiile sale divine şi îi oferă atunci omului o nouă viziune cu privire la motivul existenţei sale şi al creaţiei însăşi”. Gnoza se bazează pe fapte şi se ofileşte în abstracţiile subiective ale intelectualismului. Gnoza dezvăluie în manieră ştiinţifică tot ceea ce este cuprins în diversele tratate ce au provenit de la acei bărbaţi sau femei care în lume au cunoscut FIINŢA.

Talmudul ebraic, Biblia Creştină, Bhagavad-Gita, Dhammapada, Cartea Prefacerilor, Coranul etc. etc. etc. sunt toate opere preasfinte ce au fost revelate de FIINŢĂ acelor puţini care au îndrăznit „să renunţe la tot pentru a găsi totul”…

Neîndoielnic, acei puţini au ştiut să interpreteze sfintele doctrine pentru că nu s-au lăsat îmbuteliaţi în raţionalismul speculativ, fugind în fiecare clipă de interpretările literale ce produc doar fanatisme sfâşietoare ce înnebunesc mulţimile. Gnosticii dispreţuim litera care ucide şi căutăm spiritul care dă viaţă. Pentru a înţelege eternele adevăruri trebuie să ne debarasăm de tot felul de prejudecăţi sociale, de tradiţii dogmatice şi de temeri de tot felul pentru ca, atunci, să putem experimenta cruda realitate a ceea ce este divin…

Ceea ce numim în argoul religios ca DUMNEZEU (creatorul) şi OMUL (ca şi creaţie) constituie o pereche indisolubilă care, din nefericire, s-a separat când acesta din urmă a uitat de primul şi a căzut în adorarea de sine însuşi şi a formelor materiale ce îi condiţionează somnul său permanent.

Gnoza întotdeauna ne va invita la trezire şi de aceea insistă, în mod cicălitor, asupra necesităţii de a activa toate mecanismele psihice şi biologice cu care am fost dotaţi din zorii creaţiei, pentru ca într-o zi să ne deschidem ochii şi să asistăm la maiestatea ce-l învăluie pe Tatăl tuturor lucrurilor…

Să spunem, pentru a încheia această introducere, că „DUMNEZEU NU ARE FII PREFERAŢI, DAR ARE FII CARE-L PREFERĂ”.

Apocalipsa Creştină subliniază: „Din vremurile profeţilor, cerul se ia cu asalt şi doar cei curajoşi l-au cucerit”.

„Modice fidei quare dubitasti?”
(De ce te-ai îndoit, om cu puţină credinţă?)

Comentarii (0)

Nume

Email

Comentariu

Trimiteţi comentariu