Skip to content
VM Samael Aun Weor: Psihologie Esoterism Alchimie Gnoza Astrologie
Omul este un Univers în miniatură, cel infinit de mic este analog celui infinit de mare
Samael Aun WeorTarot & Kabala, cap 51
VOPUS | Gnoză arrow Informatii VOPUS arrow VOPUS: Ministerul de Propagandă


VOPUS: Ministerul de Propagandă

Imprimare E-mail
Scris de Editor VOPUS   
logovopus_ro.gif

Printre multiplele proiecte de difuzare a învăţăturii propuse de Venerabilul Maestru Samael, a existat unul care nu s-a putut cristaliza încă din motive foarte diverse. Ne referim la Ministerul de Propagandă care a fost botezat cu numele latinesc VOPUS.

Acest Minister urmărea ca obiectiv primordial, în cadrul instituţiilor gnostice, căutarea de mijloace audio-vizuale de orice tip şi de mecanisme indispensabile pentru a duce urgent mesajul REVOLUŢIEI CONŞTIINŢEI, maselor din lumea întreagă. Printre altele, Venerabilul spunea:

Mijloacele de comunicare se află în ziua de astăzi în serviciul celor care înrobesc Conştiinţa, cu aceste mijloace se influenţează mult mentalitatea persoanelor, oamenii nu au liber arbitru pentru a-şi organiza viaţa. Jumătate de lume se încăpăţânează să o domine pe cealaltă jumătate de lume, iar publicitatea şi mijloacele audio-vizuale fac ravagii.

Cuvintele Venerabilului Maestru nu acuză în mod capricios un fenomen social cunoscut de mulţi critici din zilele noastre şi numit „Stereotipare”; ceea ce înseamnă că societatea noastră abulică se mişcă, trăieşte şi se desfăşoară datorită anumitor parametri de conduită pe care îi stabilesc mijloacele de comunicare în masă. Acesta este un inconvenient foarte grav când este vorba de a face mulţimile să vadă că, Conştiinţa, acel funcţionalism minunat de caracter psihic pe care îl deţinem cu toţii, este în „stare de comă”, adică în somn profund. Lamentabil este faptul că sociologii, psihologii, filosofii, judecătorii etc. etc., deşi cunosc bine faptul că societatea se deteriorează cu o mie de kilometri la oră prin intermediul mijloacelor masive de comunicare, nu au nici cel mai mic interes în a modifica această situaţie şi, uneori, dau impresia că inclusiv favorizează în mod hotărât exploatarea nemiloasă a minţii persoanelor.

Foarte departe de a ajuta oamenii să găsească seninătatea interioară, atât de necesară în zilele noastre zbuciumate, mediile informative masive bombardează neîncetat structurile mentale ale populaţiei cu transmisii în direct ale sporturilor extrem de crude şi barbare ca boxul, luptele libere, competiţiile bestiale de motociclism, de automobile care se rup în bucăţi în aer, călcându-i în trecerea lor pe imprudenţii fanatici ai raliurilor etc., toate acestea fără a mai ţine cont de faptul că mulţi dintre cei care au suferit de infarct au ajuns la asemenea deznodământ după ce au privit o partidă de fotbal şi au văzut pe micul ecran cum pierde echipa lor favorită...

Ceea ce este şi mai incongruent este că, în multe ţări se critică usturător, în dezbateri televizate sau publice, faptul că unele organizaţii esoterice sau mistice lansează un semnal de alarmă lumii arătând clar că ne umplem, cu toţii, fără excepţie, de emoţii inferioare care alimentează acea agresivitate înnăscută în orice persoană şi asupra căreia atât Freud cât şi Jung au atras atenţia în studiile lor. Concret, în China, s-a avertizat recent, după studii exhaustive, că PORNOGRAFIA şi concertele rock dezvoltă comportamente foarte agresive printre locuitorii acelei ţări orientale. Aceasta, totuşi, au ştiut-o mereu psihologii şi sociologii americani de seamă şi nimeni nu a cerut o soluţie cu privire la aceasta. Şi de fiecare dată când se ridică câte o voce împotriva acestui fel de degradare, apar, ipso facto, un mare număr de apărători a ceea ce e de neapărat şi îi califică pe critici drept „nerozi”, „reacţionari”, „demodaţi”, „antidemocraţi” şi o lungă serie de epitete cu care se joacă în mediul ziaristic, politic, filosofic şi social în termeni generali.

Totuşi, dincolo de calificativele îndreptate împotriva celor care doresc o nouă ordine de idei şi de evenimente, se află cruda realitate. Cine nu a văzut sau trăit tulburarea personalităţii unei tinere domnişoare, după ce a acordat atenţie recomandărilor absurde ale unei reviste, care o transformă, peste noapte, în vampă? Şi care este destinul vampei în mediul social şi personal? Azi, mai mult ca oricând, se pare că ne încăpăţânăm să uităm că „societatea este extensia individului” şi tot ceea ce i se întâmplă acestuia din urmă îi afectează pe toţi în mod direct sau indirect.

Producţiile cinematografice ating, direct sau în mod subliminal, delicatele fibre psihice ale cinefililor şi aceştia, hipnotizaţi de imaginile benzii proiectate, îşi amplifică, în interiorul lor, visele şi fanteziile pe care apoi, în mod ridicol, doresc să le transforme în realitate… Când dorim să facem ca visele pe care le purtăm în interior să coincidă cu realitatea, suntem în faţa pericolului grav de a comite adevărate nebunii, spunea Venerabilul Mahatma Samael.

Oare nu concertele rock, moda, filmele anilor ‘60 au fost cele care au determinat apariţia fenomenului hippy, a drogurilor, a huliganismului şi a temutelor conflicte dintre generaţii, care se amplifică pe zi ce trece? Nu negăm că la toate acestea trebuie să adăugăm, din punct de vedere esoteric, faptul că trăim rigoarea deplină a Kali-Yugăi (Epoca Neagră), însă, este evident că un lucru contribuie la altul.

Din toate aceste motive, Venerabilul Maestru Samael, vizitând odată un grup gnostic pe care îl înfiinţaserăm în nordul Republicii Mexicane, a discutat cu F. S. B. (ultimul său secretar), fratele R.V. şi autorul acestei lucrări, necesitatea imperioasă de a crea un organism care să impulsioneze urgent, la nivel internaţional, expansiunea mesajului gnostic cu scopul de a combate influenţa nefastă a mijloacelor de comunicare, asupra oamenilor, utilizând tocmai aceleaşi mijloace masive în acest scop.

Proiectul a fost studiat pe parcursul celor trei zile de şedere a Venerabilului în acel oraş din nord, şi din acel studiu şi investigaţie realizate de însuşi Maestrul Samael, a apărut ideea de a constitui ceea ce el însuşi a numit VOPUS.

Trebuie să evidenţiem de asemenea că pe lângă toate acestea, Maestrul năzuia să se creeze un post de radio în Antilele din Caraibe cu scopul ferm de a răspândi zilnic mesaje şi programe de radio de un ÎNALT NIVEL AL FIINŢEI, toate acestea urmând să contribuie la a ajuta umanitatea să-şi trezească posibilităţile care se ascund adormite.



Fragment din Capitolul XXIV, "Ministerul de Propagandă" din cartea “Samael Aun Weor, Omul Absolut” scrisă de Óscar Uzcategui.

VOPUS: Ministerul de Propagandă
AddThis Social Bookmark Button
Comentarii (0)add comment

quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote

busy
 
< Libertate pentru Tibet   Ce este VOPUS? >

Stâlpii Cunoaşterii

Ştiinţă
Artă
Filozofie
Mistică/Religie