Ceea ce realizezi întotdeauna într-o manieră involuntară și inconștientă, învață să faci într-o manieră voluntară și conștientă. Te-ai proiectat astral dintotdeauna, având în vedere că toate sufletele părăsesc corpul – din păcate într-o manieră inconștientă – în momentul în care ațipim; deci, fă același lucru, dar într-o manieră voluntară și conștientă. Repet: când începi să simți starea de sfârșeală legată de somn, când începi să ațipești, imaginează-ți că ești o fantomă subtilă și vaporoasă; gândește-te că îți vei părăsi corpul; înțelege că nu ești corpul; înțelege că ești sufletul; simte-te ca fiind suflet și apoi cu finețe și delicatețe – când sufletul se înalță – ridică-te din pat
Ceea ce îți explic trebuie realizat într-o manieră concretă; nu este vorba de gândit ci de acționat! Imediat după ce te ridici, fă un mic salt în dormitorul tău cu intenția fermă de a pluti în atmosferă; astfel, este clar că dacă plutești, este pentru că te afli deja în afara corpului tău fizic; apoi îți poți părăsi dormitorul și poți pluti în atmosferă; apoi poți merge la Paris, Londra, sau oriunde dorești. Totuși, dacă nu plutești este pentru că te-ai dat jos din pat cu corpul fizic; dacă se întâmplă aceasta, întoarce-te în pat și repetă experimentul.
Extras din cartea "Dincolo de Moarte (1970)" de Samael Aun Weor.
< Precedent | Următor > |
---|
Ştiinţă |
Artă |
Filozofie |
Mistică/Religie |
Materiale pentru descarcare |
Revista Phoenix (format .pdf) |