Avem, fãrã îndoialã, un corp de carne şi oase. Un astfel de corp posedã o euritmie minunatã, iar în creier se aflã multe puteri latente ce trebuie sã fie trezite. Este indispensabil sã învãţãm sã ne controlãm propriul nostru corp, sã ştim sã extragem din el cele mai plãcute melodii ale sale; este urgent sã-l facem sã vibreze precum o simfonie la o harpã miraculoasã, în infinitul Univers."
Samael Aun Weor
În ziua de azi, mulţi sunt cei care greşesc identificând Artele Marţiale cu o formã de sport sau cu un sistem de autoapãrare. Ca sport, nu înseamnã altceva decât a avea cunoştinţe tehnice, iar acest lucru este superficial. Dacã îl transformãm în competiţie, este un mod de a ne alimenta Egoul sau Eul Pluralizat, şi cu timpul ne va duce la dezechilibre fizice, psihice şi spirituale. Ca formã de auto-apãrare, la fel, înseamnã aplicarea tehnicilor, fãrã autocontrol şi, prin urmare, este şi mai periculos şi totodatã un alt mod de a îngrãşa Agregatele Psihice (Egoul), ducându-ne, la fel ca în cazul anterior, la dezechilibre fizice, psihice şi spirituale.
Ca Artã Marţialã, antrenamentul trebuie sã fie canalizat spre auto-control şi spre anihilarea Egoului sau a Defectelor Psihologice, cu scopul de a obţine transformarea radicalã a discipolului sau a iniţiatului.
Artele Marţiale sunt, în sine, un univers pasionant pentru a cãrui descoperire profundã am avea nevoie, poate, de câteva existenţe. Este o lume manifestã şi ocultã în acelaşi timp, alimentatã la toate gradele şi la toate nivelurile de cunoştinţe surprinzãtoare, care ne îndepãrteazã de arta pur rãzboinicã şi de lupta în sine, ca şi cum ar fi vorba de o aventurã în care omul pleacã spre descoperirea Energiei ultime.
În acest fel, Artele Marţiale (oricare ar fi ele) sunt porţile deschise ale unor limite ce vor trebui sã fie depãşite. Aici Supra-Omul nu este scandalagiul incorigibil, ci este cel care descoperã cu armonie şi pleni-tudine o realitate fizicã, psihicã şi spiritualã, care îl fac sã înţeleagã şi sã verifice prin intermediul practicii, ceea ce cuvintele nu pot exprima.
În acest sens Artele Marţiale dau în aceeaşi cale, cãci nu existã nici o cale care sã nu fie totodatã marţialã, adicã o luptã umanã a unuia împotriva lui însuşi, în sensul sãu cel mai elevat.
Se spune cã a numi lucrurile, înseamnã a dobândi deja o putere asupra lor. Trebuie sã lucrãm în direcţia pe care au trasat-o deja strãmoşii noştri greci prin acea inscripţie ce încununa porticul Oracolului din Delphi:
"HOMO NOSCE TE IPSUM" (Omule cunoaşte-te pe tine însuţi, ...şi vei cunoaşte Universul şi Zeii).
Cunoaşterea Artei induce pers-oana sã primeascã alte învãţãturi, care o duc la o înţelegere intuitivã profundã a ceea ce face, conducând-o pe drumul Auto-Realizãrii Intime a Fiinţei.
Fiecare dintre discipline reprezintã chei pentru auto-observarea pro-priilor noastre defecte psihologice, cum ar fi: mânia, orgoliul, lenea, invidia, desfrâul etc. etc.
Pornind de la faptul de a fi un "Bun Stãpân al Casei", adicã un fiu bun, un pãrinte bun, un prieten bun, un cetãţean bun etc., unul dintre primele lucruri pe care trebuie sã le facã elevul sau discipolul este sã-şi educe corpul.
În vremuri strãvechi omul trãia în armonie cu Natura, asemenea unei cutii de rezonanţã, şi se exprima prin toate Chakrele sale cu acea euforie grandioasã a Universului.
În zilele noastre, corpul uman este complet inadaptat Naturii, iar puternicele energii din Univers nu se pot exprima prin intermediul acestuia. Oricât de bun ar fi un instrument muzical, dacã nu este acordat cum trebuie, artistul nu va putea executa melodiile sale armonice cu un succes deplin. În acelaşi fel dacã corpul nu este educat, nu va putea avea succes în toate practicile sale.
Un exemplu de astfel de practici sunt PUMSE. Acestea sunt nişte exerciţii precise, psiho-fizice şi spirituale, care se bazeazã pe cele patru coloane ale cunoaşterii: Arta, Stiinţa, Filosofia şi Mistica, şi care au drept obiectiv sã ajungã la cea de-a CINCEA ESENŢÃ a tuturor lucrurilor.
Dacã analizãm Pumse cu profunzime ne vom da seama de Înţelepciunea acestora şi de cheile pe care le cuprind şi pe care discipolul le va putea dezvãlui pe mãsurã ce avanseazã pe drumul Auto-Realizãrii, ducându-l astfel, la o înţelegere şi la o experimentare a Adevãrului sau a lui Tao.
Reflectaţi asupra celor expuse aici, stimate cititor. Fiecare Pumse are ritm şi note proprii, şi sunetul particular al celui care o realizează. Dacă spunem că muzica este ritm şi sunet putem afirma că Pumse sunt muzică, "Gimnastica sufletului".
În Pumse se aflã acel limbaj ocult universal, atât de apreciat şi de necesar totodatã, pentru dezvoltarea fiinţei umane, iar acestea sunt perfect dozate pentru a restabili în om echilibrul psiho-fizic şi spiritual.
Ele ajutã la îmbunãtãţirea comportamentului provocat de mediul social şi intern, care preseazã fiinţa umanã. Prin intermediul practicii ne oferã calea cunoaşterii de sine însuşi şi a Adevãrului. La ora actualã nu existã un echilibru psihologic, individul şi societatea aflându-se în crizã.
Prin intermediul practicãrii Pumse, se cautã orientarea acelui sunet produs o datã cu mişcarea, spre Centri Magnetici determinaţi ai organismului uman, pentru ca în acest fel sã se punã în activitate anumite vârtejuri de energie din anatomia ocultã a omului, restabilindu-i astfel Energiile sale Fizice, Psihice şi Spirituale.
Continuarea aticolului: Artele Marţiale- ca Drum Iniţiatic
|