Practica Gnozei |
Scris de Editor VOPUS | ||
În încercarea de-a răspunde întrebărilor existenţei, omul modern îşi îndreaptă de obicei căutările mai intâi spre exterior. Citeşte diversi autori, diverse cărţi ezoterice sau pseudo-ezoterice, urmând eventual cursurile unor şcoli care promit să aducă lumina. Adesea însă acestea nu fac decât să îi sporească confuzia. În zilele noastre fiinţa umană se confruntă cu o avalansă de informaţii pseudo-ocultiste de toate felurile, care încearcă fiecare în felul său să răspundă unor întrebări. Aceasta deoarece din păcate în cea mai mare parte aceste teorii sunt rodul unei munci strict intelectuale. Erudiţia fără experimentare ne conduce doar la conflicte, la lupta conceptelor antitetice. Haosul moral şi spiritual actual este fructul intelectului greşit utilizat. Astăzi în lume se pot observa două curente opuse, de mare forţă, care se luptă pentru supremaţie. Pe de-o parte curentul spiritualist înglobând curentele mistice dogmatice, doctrinele religioase, pe toţi cei care s-au lepădat de lumea materială şi s-au închis în idei mistice, şi de cealaltă parte curentul materialist îmbibat cu teorii intelectuale mai mult sau mai puţin rigide, care nu lasă loc nici unei arome de spiritualitate. Curentul spiritualist crede că el deţine adevărul, şi în interiorul acestuia de asemenea fiecare teorie de natură spirituală crede că deţine adevărul, secretele creaţiei şi cheile cerurilor. Materialist-ateiştii cred de asemenea cu inverşunare că ei deţin răspunsurile şi că totul se ghidează după teoriile lor, că pot controla şi chiar dirija mersul lucrurilor în creaţie. Curentul spiritualist îi închină cult Zeului-Spirit, indiferent ce nume i se dă: Alah, Brahma, Dumnezeu etc. Curentul materialist îi închină cult Zeului-Materie, de asemenea indiferent ce nume i se dă. Fanaticii spiritualismului şi ai materialismului au umplut lumea de teorii, ipoteze şi supoziţii care niciodată nu au fost experimentate. Cine are dreptate? Am putea sa spunem ca nici unii şi nici alţii nu au dreptate pentru simplul motiv că teoriei îi lipseşte experienţa directă a ceea ce este cu adevărat superior. Teoriile au devenit obositoare, se vând şi se revând pe piaţă, fac promisiuni pe care nu le pot păstra. Încercarea, probarea, demonstraţia exclusiv tridimensională nu este totală, integrală. Există milioane de teorii şi mii de autori. Unii repetă ideile altora. Alţii îi combat pe aceştia, toţi împotriva unuia, şi unul împotriva tuturor; între colegi se ironizează şi se combat reciproc, unul împotriva altora, şi toţi, realmente, contra tuturor. Cititorul trebuie astfel să bea cupa amară a îndoielilor. Teoriile servesc doar pentru a produce preocupări şi a semăna şi mai multă confuzie. Erudiţia nu este experimentare. Informaţia intelectuală nu este trăire. Mahomed a spus: “Omul care nu pune în practică metafizica sa se aseamănă cu un magar încărcat cu cărţi“. Nu putem să negăm că mintea şi raţiunea sunt utile pe terenul vieţii practice, pentru a realiza anumite sarcini cotidiene. Insă a pretinde că putem analiza şi rezolva cu intelectul marile mistere ale vieţii şi morţii este ca şi cum am încerca să observăm stelele cu microscopul şi bacteriile cu telescopul. Cunoaşterea dobăndită prin cele cinci simţuri nu poate fi completă. De asemenea o abordare fanatică, extremistă nu poate fi o cale reală de progres spiritual. O practică religioasă realizată fără profundă aspiraţie mistică, fără eliberarea de dogme rigide, fără studierea şi înţelegerea intimă a drumului interior nu vor reuşi să ridice individul la un nivel superior de Conştiinţă. Fără a cădea în nici una dintre extreme Gnoza a oferit şi oferă şi astăzi chei practice pentru a verifica în mod direct adevărurile cosmice. Ea propune experimentarea personală, într-o formă ştiinţifică, a fiecăruia dintre elementele care integrează această înţelepciune universală. Aceste practici nu sunt împotriva nici unei religii, secte, şcoli sau credinţe. Iar trezirea facultăţilor interne trebuie să meargă în paralel cu dezvoltarea culturală, intelectuală şi spirituală a fiecărei persoane în parte. Căutătorul sincer va descoperi asfel, prin proprie experimentare, şi nu doar conceptual, drumul către Adevăr. Există în stare latentă, în interiorul nostru, facultăţi superioare minţii, independente de intelect, capabile să ne dea cunoaştere şi experienţă directă asupra oricărui fenomen.Trebuie să înţelegem că opiniile, conceptele, teoriile, ipotezele, nu înseamnă verificare, experimentare, conştiinţă totală asupra unui fenomen sau altul. Teoriile nu servesc la nimic; avem nevoie să fim practici şi să cunoaştem prin trăire proprie scopul existenţei noastre. Pe bună dreptate a spus Goethe: „Orice teorie este gri, şi verde este doar copacul cu fructe aurite care este viaţa“. Gnoza şi Cei trei factori ai revoluţiei conştiinţeiGnosticismul nu a acceptat niciodată şi nu va accepta vreodată ideea salvării sufletului doar printr-un simplu act de credinţă, deoarece aceasta ar însemna să accepte că mecanica evolutivă a timpului ne conduce până la urmă pe toţi la perfecţiune. Aceasta ar face inutile toate suferinţele suportate de toţi acei martiri, mesageri, iluminaţi sau profeţi în încercarea lor de a-i arăta omului o cale de regenerare şi salvare. Samael Aun Weor, acest mare învăţat al secolului XX care prin ani îndelungaţi de căutări, studiu şi practică, a readus milenara Gnoză în atenţia marelui public, a sintetizat astfel cei trei factori esenţiali care definesc drumul Gnostic:
Aceştia sunt cei trei factori care diferenţiază Gnoza de alte căi spirituale. Ei trebuiesc aplicaţi în mod constant şi concomitent pentru a realiza cu adevărat Marea Operă în interiorul Fiinţei. Astel că şi Isus Cristos spunea: “Cel ce vrea să mă urmeze să se nege pe sine, să îşi ia crucea, şi să mă urmeze”. Gnoza se regăseşte în tot şi-n toate, trebuie doar să ne îndreptăm căutările către interior, să dorim cu adevărat să găsim această cunoaştere, şi să o punem în practică. În acest context putem înţelege mai bine care a fost motivul pentru care unele grupuri gnostice antice au spus: „Eu sufăr în învelişul meu corporal în care ele (Eurile/defectele psihologice) m-au adus, şi m-au aruncat (din cercul eternităţii) în această vale (a existenţei)“. Aceasta nu înseamnă că Gnoza neagă corpul şi importanţa sa, ci înţelege că omul a devenit prizonier al lumii materiale, al naturii, şi al unui mare număr de legi care o guvernează. Gândirea gnostică reactualizează în mod clar tema existenţei agregatelor psihologice (foarte cunoscută în Tibet), în interiorul anatomiei psihice a omului pământesc, această teorie fiind susţinută pe parcursul multor secole şi de alte civilizaţii precreştine, creştine şi postcreştine. Egourile, Eu-rile, sunt demonii roşii ai lui Seth, împotriva cărora lupta omul spiritual egiptean; să nu îi uităm nici pe Feţele Palide şi pe Kaliyeni care-l înconjurau pe eroul hindus Arjuna, pe drumul său de căutare a Eliberării interioare. La fel trebuie să-i menţionăm pe cei 400 de sudişti, care conduşi de către Coyolxauhqui încercau să-l anihileze pe Huitzilopochtli (divinitatea cea mai importantă a vechilor azteci). La fel să-i evocăm pe Filisteni şi Goliat care ameninţau poporul lui Israel, cel care aspira la salvarea mistică. Chiar şi Iisus a trebuit să-i gonească din templul său (interior) pe vânzătorii grosolani (entităţi psihologice indezirabile) care vroiau să-i profaneze interioritatea divină. Isus i-a gonit folosind biciul (voinţei). Şi anticii eleni au participat la această simbologie arătând posterităţii lupta dintre Perseu şi abominabila Meduza, sau în alt caz, cel al cretanilor, care au înfăţişat lupta pe viaţă şi pe moarte dintre Tezeu şi Minotaur. În lumea persană această luptă a avut loc în plan teologic între Ahura - Mazda şi Ahriman, ca duşman antitetic. Toate aceste simultaneităţi anterioare privind necesitatea îndepărtării elementelor infraumane din interiorul psihicului nostru sunt evidente, pentru că au o natură universală. Ele au fost lăsate în învăţăturile lor de către diverşi exponenţi gnostici de-a lungul secolelor. Din păcate aceştia, ca şi învăţăturile lor, au fost cu vehemenţă condamnaţi de către diverse interese ale clerului, dovedind astfel lipsa cunoaşterii în profunzime a doctrinei pe care ei au lasat-o. Acesta este cazul lui Valentin, care nu a fost bine înţeles când a spus în trecut următoarele: Cu inima se întâmplă întocmai ceea ce se întâmplă cu un adăpost în care sălăşluiesc persoane grosolane. Acestea nu au grijă de locul în care se află, pentru că nu este al lor. La fel se întâmplă când nu avem grijă de inimă (locul sentimentelor curate). Rămâne impură şi este locuinţa mulţimii de demoni (Euri/defecte psihologice). Teme de studiu ale gnozei
Comentarii (0)
|
< Adversarii Gnozei |
---|
Ştiinţă |
Artă |
Filozofie |
Mistică/Religie |
Materiale pentru descarcare |
Revista Phoenix (format .pdf) |