Scris de Editor VOPUS
|
|
Totul este Lumină. Intr-una din razele sale este destinul naţiunilor, fiecare naţiune are propria sa rază în acest mare izvor de lumină, pe care îl vedem sub forma Soarelui. Şi aminteşte-ţi că nu este om care să fi existat şi să nu fi murit!
|
|
|
Scris de Editor VOPUS
|
|
Coincidenţe pentru unii, pentru alţii legi universale care ne conduc pe toţi. Două personaje din istoria Statelor Unite ne arată prin intermediul multor date din vieţile lor că legile recurenţei şi reîntoarcerii există..
|
|
|
|
Scris de IMA SANCHÍS / Revista "La Vanguardia"
|
Sunt dovezi că există civilizaţii etice mai avansate decât a noastră, care participă la procesul nostru de dezvoltare.
Interviu cu Alfred L. Webre, directorul Institutului pentru Cooperare în Spaţiu (ICS).
|
|
Scris de Editor VOPUS
|
|
În Marea Neagră, în imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se află un misterios Triunghi al Bermudelor. Deşi zona este cunoscută încă din Evul Mediu, puţini au auzit despre acest triunghi, supranumit al „morţii”, care „călătoreşte” prin apele Mării Negre.
|
|
|
Scris de Editor VOPUS
|
|
Oameni de ştiinţã specializaţi în studii spaţiale afirmã deja de mai bine de 20 de ani cã, deşi nu existã probe concludente, este foarte posibil sã existe civilizaţii Extraterestre.
|
|
|
Scris de Editor VOPUS
|
|
Observaţi cã pisica este o mare clarvãzãtoare: ea vede noaptea, în întuneric şi chiar iese noaptea, se reproduce noaptea şi exact în Noaptea Profundã a Înţelepţilor, în Supra-Obscuritate, în augusta tãcere se lucreazã cu Mercurul...
|
|
|
Scris de Editor VOPUS
|
|
...istoria lui Iisus Cristos, aşa cum o cunoaştem în mod popular, nu este istorie în sensul literal, ci este mai degrabă colecţia de simboluri esoterice...
|
|
|
|