Samael Aun Weor: Cu mare plăcere, distinsă domnișoară, voi povesti pentru dumneavoastră un caz personal. Vreau să vă povestesc prima mea proiecție astrală. Eram încă foarte tânăr când am apelat la proiecția astrală prin voință. Îmi amintesc cu exactitate că am acordat o foarte mare atenție somnului, astfel, când am simțit că ațipesc în acea stare de tranziție care există între veghe și vis, am acționat în mod inteligent.

Nu m-am gândit că urma să fiu proiectat astral, pentru că este evident că dacă m-aș fi gândit la aceasta nu aș fi realizat mult așteptatul experiment. Repet: am acționat; M-am ridicat cu multă grijă din patul meu, și în acest timp s-a produs o separare naturală între suflet si corp; sufletul a rămas în afară iar corpul a rămas dormind în pat.

Am ieșit din casă într-un mod spontan și clar și apoi am mers pe o stradă pustie. M-am oprit la următorul colț al străzii; pentru câteva momente am reflectat în legătură cu unde ar trebui să merg; apoi am decis să merg în Europa.

Este evident că a trebuit să plutesc deasupra apelor Oceanului Atlantic; astfel, plutind într-un mod fenomenal în spațiul luminos, am fost umplut de o fericire de neconceput pentru ființele umane, și în final am ajuns în Paris.

Astfel, mergând – sau mai bine spus, plutind în acea atmosferă luminoasă – am simțit instinctiv necesitatea de a intra într-o casă. Nu regret că am intrat în acea casă datorită faptului ciudat că în acea casă am întâlnit un inițiat pe care îl cunoscusem în vechi reîncarnări.

Și el se afla în afara corpului; am observat corpul lui care dormea în pat și lângă el am văzut o femeie și doi copii care dormeau cu el; am înțeles că aceștia erau soția și copiii lui.

Mi-am salutat cu afecțiune prietenul și sufletul soției sale, care se afla de asemenea în afara corpului; nu este irelevant să spun că și copiii dormeau, sufletele lor se aflau în afara corpurilor.

Acele suflete infantile au început să fie speriate de prezența mea neobișnuită; am înțeles atunci necesitatea de a mă retrage pentru a evita întoarcerea acestor suflete speriate în corpurile lor; dacă s-ar fi întâmplat astfel, fără îndoială copiii ar fi plâns în pat iar plânsul i-ar fi trezit pe prietenul meu și pe soția lui; atunci dialogul ar fi fost suspendat, pentru că sufletele prietenului meu și cel al soției lui ar fi fost forțate să pătrundă în corpurile lor din carne și oase.

Am înțeles toate acestea într-o fracțiune de secundă; astfel, pentru a evita această problemă, i-am propus prietenului meu să iasă din casă și să se plimbe cu mine pe străzile din Paris; bucuria mea a fost imensă când a acceptat.

Astfel, am mers împreună pe străzile acelui oraș minunat; l-am sfătuit chiar să se întoarcă pe cale, să intre pe Calea Luminii; i-am propus de asemenea să vizităm un templu minunat care există în Germania, dar din păcate, prietenul meu a refuzat invitația spunând că nu poate pentru că își concentrase atenția pe problemele vieții practice, de când avea soție și copii, etc. Mi-am luat atunci rămas bun de la acel Inițiat – plutind în atmosferă – am trecut peste ziduri mari și apoi am plutit deasupra unei autostrăzi, printr-o stradă sinuoasă plină de curbe, până am ajuns la un minunat templu.

În fața acelui sanctuar am văzut multe suflete de diferite naționalități, oameni care în timpul orelor de somn au evadat din corpul dens pentru a ajunge acolo.

Astfel, toți acei oameni adunați în diferite grupuri conversau între ei; vorbeau despre cosmos, legi, reîncarnări și Karma, misterele vieții și ale morții, etc.

L-am căutat pe un prieten care era expert în proiecție astrală dar nu l-am găsit.

M-am apropiat de pragul templului și am văzut o grădină splendidă cu flori desfătătoare care emanau un parfum îmbătător; în fundul grădinii, se afla silueta unui splendid templu iluminat de splendorile stelelor; am vrut să intru, dar gardianul a venit și mi-a spus: "Acesta este templul înțelepciunii; retrage-te, nu este încă timpul".

TAstfel, ascultându-i ordinele, m-am retras la o anumită distanță fără să mă îndepărtez prea mult de prag. Apoi m-am examinat; mi-am observat mâinile și picioarele spirituale și am avut chiar luxul de a le compara cu mâinile și picioarele corpului meu din carne și oase pe care l-am lăsat acolo în America Latină, tărâmul sacru al Aztecilor, dormind în pat.

Este evident că efectul unor astfel de comparații a stat la baza întoarcerii mele instantanee la vehiculul fizic material care dormea profund, sforăind în pat; apoi, uluit, m-am trezit spunând: "am fost în templul înțelepciunii; ce fericire, ce bucurie".

Nici astăzi, nu pot uita imaculata lumină albă ce strălucea în acel sanctuar; într-adevăr, o asemenea lumină nu părea să vină de la o lampă fizică, pentru că era proiectată din toate părțile și nu făcea nici un fel de umbră.

Extras din cartea "Dincolo de Moarte (1970)" de Samael Aun Weor.