De-a lungul preistoriei și istoriei ființa umană a construit locuințe pentru a se adăposti și a conviețui, a realizat monumente și sculpturi pentru a reprezenta marile sale idealuri, a construit mari temple și mari centre megalitice pentru a preamări Divinițățile.
Dar nu poți să nu rămâi uimit când studiezi construcțiile labirinturilor (construcție arhitecturală fără aparentă finalitate, cu structură complicată și unde, odată ce ești în interiorul ei, este imposibil sau foarte dificil de găsit ieșirea).
Construcții care în mod aparent folosesc doar pentru a decora, dar care în schimb uimesc prin frumusețea și misterele lor, cum sunt de exemplu: Labirintul Egiptean de la Lacul Moeris, Labirintul din Knossos în Creta, Labirintul din Insula Lemnos, Labirintul mormântului lui Porsena, Labirintul Insulei Soarelui...
Labirinturi pe care nu poți să nu le observi și cu mare uimire să te întrebi:
Prima etimologie a cuvântului „Labirint” din egipteanul „lapi ro hunt” care înseamnă „templu la intrarea lacului” se referă la un impunător labirint situat la sud de Cairo, aproape de Lacul Moeris care în prezent poartă numele de Birqkat Qarun (barajul din Coré). Acest lac este la vest de râul Nil și la 80 de kilometri de sudul orașului Cairo.
Se spune despre acest labirint că era cea mai mare faptă memorabilă a egiptenilor în loc de piramide. Este opera Faraonului Amenenhat III din a XI-a Dinastie. Istoricul grec Herodot care a văzut-o în secolul V î.C. spune despre ea:
Dacă s-ar aduna sub același aspect toate fortificațiile și construcțiile din Grecia, asemenea ansamblu ar părea că ar fi costat mai puțină muncă și cheltuială decât labirintul.
Din acest cuvânt egiptean derivă cuvântul grec „labyrinthos” și mai târziu termenul latin „Labyrinthus”.
Cea de-a doua etimologie provine din limba minoică unde Labrys înseamnă „frunză dublă” și este prezentă în multe sanctuare din Creta și este asociată perechii de coarne ale Taurului.
Labrys-ul se asociază în Palatul din Knossos cu securea dublă care apărea în multe părți ale acestui Palat ale cărui plan și structură erau labirintice. Securea dublă este simbolul puterii masculine și feminine și reprezintă uniunea contrariilor sau sinteza opușilor.
A treia origine etimologică face referire la Isidor din Sevilla care, în Evul Mediu când au apărut labirinturile în catedrale, îl derivă din „Labor” (muncă) și „Intus” (interior sau loc închis). Atunci dacă labirintul era o închisoare, reprezenta „munca de a ieși” iar dacă trebuia să intre reprezenta „protecție pentru o comoară”.
Fulcanelli ne spune despre labirint:
Imaginea labirintului ni se prezintă ca un simbol al muncii în Marea Operă, cu cele două majore dificultăți ale sale:
- Cea a drumului care trebuie urmat pentru a ajunge la centru unde se dă dura bătălie între cele două naturi.
- Cea a drumului de ieșire cu firul Ariadnei pentru a nu ne rătăci în meandrele Operei și a ne vedea incapabili de a ieși”.
Alt autor, Mircea Eliade spune despre labirint:
Labirintul poate fi conceput ca și nodul care trebuie dezlegat, acțiune mitică dusă la capăt de Tezeu sau Alexandru (când a dezlegat nodul Gordian). Obiectivul final în ființa umană pare a fi cel de a se elibera de aceste legături, de aceea există o asociere între firul labirinturilor și lațurile sau legăturile.
Sunt multe reprezentările labirintului în culturile antice, unde ne învață misterul transcendental care mereu a preocupat ființa umană: cum rezolvăm misterul vieții și a morții?
Filozofia Neoplatoniciană reprezintă prin labirint starea de decădere, pierderea Spiritului în Creație sau Căderea și necesitatea corespunzătoare de a întâlni „Centrul” pentru a se întoarce la el, la Spirit.
Fiecare bifurcație a labirintului reprezintă în acest sens opțiunile în viață, una spre centru (Spiritual) iar cealaltă spre exterior (spre creație, exterior, simțuri).
De asemenea reprezintă starea condiționată a conștiinței umane care se află prinsă într-un spațiu închis și limitat și nu este capabilă de a vedea viața dinspre exterior, fără să ne identificăm cu ea.
Există de asemenea o asociere foarte interesantă cu alt simbol, „Centrul”.
Întoarcerea la centru este un simbol al Paradisului recucerit, este a atinge și a restabili perfecțiunea originală de care se bucura înainte de Cădere, unde Zeii, oamenii și animalele vorbeau aceeași limbă. Dar drumul spre centru este plin de obstacole și dure probe.
În lumea orientală acest lucru este preluat în Mandală, care combină simbolurile centrului, ale crucii și ale cercului. În acest caz în centru, în loc de a fi o comoară poate fi un lotus, o figură a lui Buddha, o flacără sau ceva dedicat concentrării. Acest centru al mandalei se asociază cu Centrul Interior sau Buddha Interior.
În cultura grecească ni se predă mitologia: Minotaurul (simbol al naturii animalice a omului, care trebuie distrusă) și Tezeu (eroul solar, ca și principiu cristic sau spiritual) în labirintul din Creta.
Ieșirea lui Tezeu din labirint după ce l-a învins pe Minotaur folosindu-se de firul Ariandei, simbolizează renașterea lui, evadarea de la moarte și imortalitatea. De aceea labirintul are o asociere cu moartea și acesta este motivul pentru care a fost întâlnit în morminte.
Există dansuri rituale cu coregrafie labirintică în Suedia și Anglia unde se făceau dansuri în labirinturi făcute în iarbă și relaționate cu renașterea.
În epoca medievală apar noi labirinturi în catedrale, cu diferența față de labirinturile clasice că în cele gotice există un singur drum de la intrare până la ieșire. Acest labirint se asociază cu durul drum pană la Dumnezeu, de la naștere (ieșirea) până la a ajunge la El (Centrul) și este asociat cu ideea de salvare.
Se cunoaște că unii peregrini nu puteau face marile peregrinaje la Pământul Sfânt, atunci făceau un traseu prin labirintul din catedrală, în genunchi.
În multe catedrale labirintul se așează după intrarea în templu (locul unde este cristelnița) și înainte de accesul la altar (unde coboară influența spirituală):
Toate acestea sunt deosebit de semnificative. Orice ființă umană trebuie să rezolve labirintul propriei existențe dacă vrea să descopere arcanele creației și să escaladeze până la cele mai înalte cote ale Spiritului.
